Mâinile care ajută sunt mai sfinte decât gurile care se roagă.

Mâinile care ajută sunt mai sfinte decât gurile care se roagă.
Ascultă cu atenţie vocea interioară, şi urmează această voce.
Adevărata ta natură constă din puritate, pace şi bucurie.
Bucuria nu are nevoie de vreo motivaţie; este propria noastră natură.
Dragostea este ceea ce ne unifică, ne motivează şi o sursă a bucuriei pentru fiecare făptură.
Omul iubeşte pentru că el însuşi este Iubire. Caută bucuria pentru că este Bucurie. Este însetat de Dumnezeu pentru că este alcătuit din Dumnezeu şi nu poate exista fără El.
Orice fel de trai ai alege, vei afla în el încântare, plictis sau plăcere. Condiţia este să socoteşti nefericirea mai uşoară şi să nu ţi-o faci un chin. Suntem datori naturii recunoştinţă: ea a prevăzut căror necazuri suntem hărăziţi din naştere şi ne pune la îndemână spre uşurare, obişnuinţa. Nici un om n-ar putea să ţină piept nefericirii, dacă ar simţi necontenit zguduirea de la început. Dacă priveşti întâmplările vieţii ca pe ceva obişnuit, forţa oricărei zguduiri va fi îndulcită. Omul pregătit şi care se aşteaptă la lovituri, nu va găsi nimic cumplit în ele. Dimpotrivă, pe cei prea siguri pe sine, care privesc numai spre fericire, soarta potrivnică îi va copleşi.
Bunurile întâmplătoare sunt foarte diferite între ele pentru că sunt preţuite după folosul pe care îl aduc celui ce le are. Bunurile adevărate însă au un singur ţel: să fie în armonie cu natura; iar trăsătura aceasta este egală în toate. Cel care le stăpâneşte fără raţiune nu le ţine mult timp; chiar şi fericirea, dacă nu e bine strunită, devine apăsătoare. La fel stau lucrurile şi cu binele: un bine se manifestă în plăcerile intense, un altul în împrejurări triste şi grele; unul este stăpân peste bunăvoinţa sorţii, altul i-a îmblânzit cruzimea: amândouă sunt deopotrivă feluri de bine, chiar dacă unul a străbătut o cale lină şi plăcută, iar celălalt o cale aspră.
Moartea este pentru unii o pedeapsă, pentru alţii un dar şi pentru majoritate o favoare.
Nimic nu preţuim mai mult decât binefacerea, cât timp o căutăm; nimic mai puţin, după ce am primit-o.
Raţiunea este stimulată de simţuri, pe care le ia drept punct de plecare - căci nu are altceva pe ce să se bizuie sau de unde să îşi ia avânt spre adevăr -, apoi se întoarce la sine.
Între alte daruri mari pe care ni le-a făcut natura se numără şi acela de a fi scos din orice moft rândul necesităţilor. Numai ceva inutil îngăduie alegerea: "Asta nu-mi convine, cealaltă e prea puţin elegantă, asta nu-mi place cum arată." Cel ce a creat universul şi ne-a dat legile vieţii s-a îngrijit ca noi să supravieţuim, nu să trăim cu mofturi: tot ce ne trebuie pentru a trăi este gata şi la îndemână; plătim însă cu multe chinuri şi suferinţe faptul de a ne satisface dorinţele. Să ne folosim, deci, de acest mare dar al naturii şi să ne gândim că meritul ei cel mai de seamă constă în faptul că putem lua fără greutate tot ceea ce ne este necesar.

Fericit este numai cel ce nu se teme; între bănuieli, se trăieşte rău. Dacă cineva se ataşează prea tare de bunurile aduse de soartă, apar motive nemăsurate de tulburare, ce nu pot fi stinse.
Amintirea frecventă a serviciilor aduse răneşte şi apasă sufletul.

Toate bunurile care sunt supuse sorţii devin rodnice şi plăcute dacă cel ce le ţine în stăpânire se are şi pe sine în stăpânire şi nu este în voia lucrurilor. Este o greşeală, să te gândeşti că soarta te lasă să ai ceva bun ori ceva rău: ea ne dă plămada pentru bine şi pentru rău şi temeiurile a ceea ce va deveni pentru noi un rău sau un bine. Spiritul este mai puternic decât orice soartă, rânduieşte de la sine lucrurile într-o direcţie ori într-alta şi este cauza propriei sale fericiri ori nefericiri. Dacă este rău, le întoarce pe toate în rău, chiar şi ceea ce părea să fie cu totul bun;dacă este drept şi pur, îndreaptă relele sorţii, îndulceşte greutăţile şi necazurile şi ştie să le îndure, iar pe cele potrivnice le acceptă cu tărie şi curaj.

Soarta chiar şi ceea ce ţi-a luat, tot ea ţi-a dat.

Cine roagă pe cineva cu sfială îl învaţă să refuze.
Bogăţia este sclava omului înţelept, stăpâna celui prost.
Fii îngăduitor căci toţi avem trebuinţă de iertare.
Mai mult decât oricine ruşinează-te de tine însuţi.
Dacă se gândeşte cineva că există ceva mai bun decât virtutea ori vreun bine dincolo de ea, atunci priveşte înspre bunurile pe care soarta le împrăştie şi aşteaptă cu îngrijorare să-i fie azvârlite daruri. Închipuie-ţi acum că soarta organizează jocuri publice şi că revarsă asupra mulţimii de muritori pe care a adunat-o onoruri, bogăţii, favoruri;o parte din acestea se fac bucăţi în mâinile celor care se încaieră pentru ele, altă parte ajunge să fie împărţită cu tovarăşi lipsiţi de credinţă, o alta se transformă într-un mare rău pentru cei cărora se revărsaseră darurile. Între ele, există bunuri care ajung la unii ce sunt cu gândul în altă parte, există bunuri care, fiind înfăşcate prea în grabă, se pierd şi scapă printre degete tocmai când sunt mai aprig apucate;nimeni însă, chiar dacă a reuşit să se înstăpânească pe ele, nu a apucat să aibă parte de o bucurie de lungă durată. La fel se întâmplă cu bunurile pe care soarta le aruncă de sus: sărmanii de noi ne agităm, ne străduim, ne dorim să avem mai multe mâini, privim ba într-o parte, ba într-alta; ni se pare că soarta întârzie să ne trimită darurile acelea ce ne aprind poftele: toţi le aşteaptă, dar ele ajung la puţini. Ne dorim să le prindem cât încă mai cad;suntem mulţumiţi dacă apucăm ceva, iar alţii rămân dezamăgiţi în speranţa lor deşartă;un dar slăbuţ îl plătim cu mari chinuri ori - chiar de sunt splendide - rămânem păcăliţi.

Omul cel mai puternic este cel care îşi este propriul stăpân.

Adesea ceea ce se dă e neînsemnat, dar ceea ce rezultă e mare.
Nu există vânt prielnic pentru marinarul care nu ştie unde să meargă.
Înţeleptul are în vedere intenţia acţiunilor nu rezultatul lor.
Nelegiuirile mărunte sunt pedepsite, cele mari sunt purtate în triumf.
Unii trăiesc fără niciun ideal, fără nicio ţintă, trec prin lume ca nişte fire de paie pe un râu. Nu merg ei, ci curentul îi duce.

Binele moral valorează puţin pentru unul care îşi ţine trupul la mare preţ.

Dacă mă bucur că învăţ ceva nou, este ca să-l împărtăşesc altora.
Nu te plânge că ai ajuns la bătrâneţe. La mulţi li s-a refuzat acest privilegiu.
Adevăratul curaj nu stă în a chema moartea, ci în a lupta împotriva nenorocirii.

Un cadou nu constă în ceea ce se face sau se dă, ci în intenţia celui care oferă.

Întotdeauna avem în faţa ochilor greşelile altora, pe ale noastre le dăm la o parte.
Nefericirea are în sine un singur lucru bun: îi întăreşte pe cei pe care i-a chinuit.

O parte a virtuţii constă în învăţătură, alta în exerciţiu; trebuie pe de o parte să înveţi, pe de alta să întăreşti prin practică ceea ce ai învăţat.

Natura oricărei pofte este aceeaşi, căci ea se naşte nu dintr-o lipsă, ci din viciu: orice îţi vei aduna, nu va fi capătul poftei, ci doar o treaptă a ei.
Ele, divinităţile, ştiu foarte bine care este momentul în care trebuie să-i ajute pe fiecare; eu unul îmi voi da toată silinţa să nu se ruşineze să vină la mine.
Numai că orice durere care întrece în amploare dimensiunile fireşti face să dispară putinţa de a folosi cuvinte alese, de vreme ce închide în piept chiar glasul însuşi.

Vitejia tinde către stele, teama către moarte.

Raţiunea ţi-a pus la îndemână destule mijloace pentru a îndura suferinţa, cu condiţia ca să înlături din ea ce este în plus şi excesiv; căci nimeni nu trebuie să spere, nici să dorească lipsa totală a durerii.
Este mai uşor să înlături pasiunile tulburătoare decât să le stăpâneşti. E mult mai la îndemână să le respingi de la început decât să le domoleşti, odată ce s-au abătut asupra ta. Căci, în clipa când ajung să pună stăpânire pe cineva, pasiunile sunt mai puternice decât cel care-şi închipuie că le conduce şi nu vor putea fi cu nici un chip îndepărtate sau diminuate. Şi-apoi, chiar raţiunea, care ar trebui să le înfrâneze, este puternică numai atâta timp cât se ţine departe de pasiuni;dacă s-a amestecat însă cu ele, raţiunea nu le mai poate înfrânge, căci odată aţâţată şi stârnită, mintea se va supune celui care îi porunceşte. Dacă la început putem să înfrânăm unele pasiuni, mai târziu ele ne supun cu forţa şi ne împing înainte. Omul care se prăbuşeşte în prăpastie nu mai ştie de sine şi nici n-are cum să se împotrivească sau să întârzie căderea, prăbuşirea îndepărtând orice hotărâre sau părere de rău, iar el nu se mai poate opri să nu ajungă acolo, unde de fapt n-ar fi trebuit să pornească. Tot aşa sufletul, dacă e cuprins de mânie, de dragoste sau de alte pasiuni, nu i se mai îngăduie să-şi înfrâneze pornirea;va trebui să se prăbuşească cu toată greutatea până în fundul prăpastiei, mânat de natura viciilor.

Revendică-te pe tine ţie însuţi.

Ca să înţelegi cu adevărat că nu sunt sănătoşi cei stăpâniţi de mânie, observă-le înfăţişarea.
Dacă vrei să observe efectele dăunătoare ale mâniei, să ştii că nicio nenorocire nu a costat mai mult neamul omenesc. Vei vedea masacre şi otrăviri, haine de doliu la ambii împricinaţi, oraşe distruse şi pierirea unor întregi neamuri, personae de vază scoase la vânzare sub lancea concetăţenilor, torte puse sub acoperişuri şi focuri pe care zidurile cetăţii nu le mai pot tine înăuntru, ci mari întinderi strălucesc în lumina flăcărilor duşmane.
Viaţa copiilor să fie cumpătată, veştmintele lor simple.
Nu importă cât de multe cărţi ai, ci cât de bune.
Să nu doreşti este la fel cu a avea.
Dacă vei fi stăpân pe ziua de azi, vei depinde mai puţin de ziua de mâine.
Viaţa seamănă cu o poveste, ceea ce importă nu e lungimea ei, ci valoarea ei.
Adevărul se rosteşte simplu.
Defectele naturale ale corpului sau ale sufletului nu se pot lepăda prin nicio înţelepciune.
Va trăi prost cel care nu ştie cum să moară bine.
Să apreciem fiecare lucru, îndepărtând ce se spune despre el, şi să cercetăm ce este nu ce e numit.
Nicio robie nu-i mai ruşinoasă decât cea de bunăvoie.
Ni se vor seca lacrimile mai înainte de a se sfârşi motivele de plâns.
Acela se bucură cel mai mult de bogăţie, care are nevoie cel mai puţin de ea.
După Epicur, două sunt bunurile din care-i alcătuită fericirea supremă: "un corp lipsit de durere şi un suflet netulburat".
Nu avem atâta nevoie de ajutorul prietenilor, cât mai ales de încrederea în ajutorul lor.
Toate poftele care nu duc la durere dacă nu sunt satisfăcute nu sunt necesare, ci au pornirea uşor anihilabilă, dacă cele dorite sunt greu de procurat sau dacă dorinţele par că ne vor dăuna. Şi în dorinţele naturale acelea care nu duc la suferinţă când nu sunt satisfăcute, dar sunt urmărite cu pasiune, se datorează tot unei opinii iluzorii, şi dacă nu sunt înlăturate, nu-i din pricina naturii lor proprii, ci din pricina părerii iluzorii a omului.

Nimic nu-i va ajunge aceluia care consideră puţin ceea ce de fapt este suficient.
E un principiu, singurul cate te poate încuraja, acela că nimic rău nu durează o veşnicie şi nici chiar pentru mult timp.
Dintre toate lucrurile pe care înţelepciunea ni le pune la dispoziţie pentru a ne face viaţa cu adevărat fericită, cel mai însemnat este prietenia.
Nu este cu putinţă ca cel care a călcat, pe ascuns, convenţia reciprocă de a nu vătăma şi a nu fi vătămat să creadă că va rămâne nedescoperit, chiar dacă a scăpat de mii de ori până în prezent, căci, până la sfârşitul vieţii, el nu-i sigur că nu va fi nedescoperit.
Adevărata libertate este a aceluia care îşi este de ajuns lui însuşi.
Dacă vrei să faci bogat pe cineva, nu-i spori averea, ci ia-i din dorinţe.
Nimeni nu poate avea tot ce-şi doreşte, dar poate să nu voiască ceea ce nu are şi să se bucure de plăcerile ce i se oferă.
Animalele şi copiii mici sunt oglinda naturii.
La cea mai mare parte a oamenilor calmul seamănă cu letargia, iar emoţia cu patima.
Cunoaşterea greşelilor e începutul salvării.
Nu strica ceea ce ai tânjind după ceea ce nu ai; aminteşte-ţi că ceea ce ai nu a fost altădată decât printre lucrurile la care sperai.

Justiţia este un contract de oportunitate în care se intră pentru a preveni ca oamenii să lezeze sau să fie lezaţi.

Nu există o justiţie absolută, ci numai un contract încheiat între oameni pentru a nu se vătăma unii pe alţii şi a nu fi vătămaţi.
Natura umană nu trebuie forţată, ci convinsă; şi o convingem dacă îi satisfacem dorinţele necesare şi naturale... respingând pe cele dăunătoare.

Într-o dispută filosofică, mai mult câştigă cel care pierde, deoarece are mai mult de învăţat.

Să ai mereu în biblioteca ta câte o carte nouă, în beci o sticlă nouă, iar în grădină o floare nouă.
Este mai bine sa actionam in chip rational si sa dam gres decit sa actionam fara ratiune si sa cistigam.

Acel care nu-şi mai aminteşte de binele ce l-a trăit a devenit bătrân chiar din acea zi.

Toate dorinţele trebuie supuse unui astfel de examen: ce se va întâmpla cu mine dacă se va împlini dorinţa, şi ce va fi dacă nu se va împlini?
Să punem orice preferinţă şi orice aversiune în legătură cu sănătatea corpului şi cu liniştea sufletului; deoarece acestea alcătuiesc adevăratul scop al vieţii fericite. Toate actele noastre nu urmăresc decât realizarea lui, anume să nu suferim trupeşte şi să nu fim tulburaţi sufleteşte.
Într-adevăr, scopul tuturor acţiunilor noastre este să fim liberaţi de suferinţă şi frică şi, după ce am atins acest ţel, furtuna sufletului e potolită, iar fiinţa respectivă n-are nevoie să umble după ceea ce-i lipseşte, nici să caute altceva prin care să fie împlinită fericirea sufletului şi a corpului. Căci atunci avem nevoie de plăcere, când din absenţa ei simţim durere. Dar când nu simţim durere, nu mai simţim nevoia plăcerii. De aceea noi numim plăcerea începutul şi ţelul unei vieţi fericite. Şi, deoarece plăcerea este primul dintre bunurile înnăscute, de aceea nu trebuie să alegem orice fel de plăcere ar fi, ci adesea renunţăm la multe plăceri, când din ele decurge o neplăcere mai mare pentru noi. De aceea, deşi toate plăcerile ne sunt în mod firesc un bun apropiat, totuşi nu orice plăcere este de ales, întocmai după cum, cu toate că orice suferinţă e un rău, totuşi, prin natură, nu orice suferinţă trebuie totdeauna evitată. Toate aceste lucruri se cuvin să fie judecate, măsurând unele faţă de altele şi, ţinând seama de avantaje şi dezavantaje.

Unele lucruri se întâmplă prin necesitate, altele prin întâmplare, altele prin acţiunea nostră proprie.

Lipsa de tulburare şi lipsa de suferinţă sunt plăceri în stare de repaus; bucuria şi veselia se învederează în activitatea în mişcare.
Nu-i cu putinţă o viaţă plăcută fără a trăi cu înţelepciune, cumsecade şi cu dreptate. Cine nu posedă ceea ce este necesar pentru o viaţă dusă cu înţelepciune, cumsecade şi cu dreptate, acela nu poate duce o viaţă plăcută.