Punctul pe „i”: spectatorul de teatru și nevoile sale. Juriul publicului la Fest(in)

Punctul pe „i”: spectatorul de teatru și nevoile sale. Juriul publicului la Fest(in) 

Unul dintre evenimentele prestigioase ale toamnei, lansarea Barometrului de Consum Cultural pe anul 2015, reflectă, printre alte studii realizate, interesul publicului românesc pentru teatru. Eșantionul evaluat aparține categoriei de vârstă 14-30 de ani. Tinerilor spectatori ar trebuie să le fie cultivat obiceiul de a lua parte la astfel de evenimente artistice. Potrivit studiului, în ultimele 12 luni un procent de 48,8% dintre tinerii chestionați a mers la cel puțin un spectacol de teatru. Pentru unii prea mic, pentru alții suficient de bun. Indiferent de poziționarea fiecăruia în raport cu această dezbatere, trebuie apreciat faptul că există activitate culturală în cadrul segmentului de vârstă respectiv. 

Găsirea unei forme de educare a gustului estetic al acestor spectatori tineri rămâne o chestiune dezbătută, dar (încă) nesoluționată. Publicul de teatru se formează singur, având la bază înclinația către artă și fiind ajutat de stimuli din exterior. Un public „sănătos” este cel care vine la spectacol din proprie inițiativă, impulsionat de nevoia unui catharsis artistic colectiv. El trebuie să descopere dubla putere pe care o are teatrul: de a căuta și oferi răspunsuri marilor dileme existențiale și de a transmite emoție pură. În acest sens, spre o astfel de întâlnire trebuie atrași tinerii. 

Publicul larg se compune din spectatorii care se refugiază la teatru și primesc din energia unei echipe bine închegate de artiști. Publicul specialist este mult mai restrâns. Din acest motiv, consider primordial procesul prin care cel din sală, simplu spectator, receptează spectacolul. Pentru că regizorul, scenograful, coregraful și actorul se adresează acestui critic sincer prin creația lor. Punctul său de vedere este pertinent și trebuie ascultat pentru că, la rândul său, devine protagonist (direct sau indirect), alături de cel de pe scenă. 

În cadrul Festivalului „Fest(in) pe Bulevard”, organizat de Teatrul Nottara și ajuns anul acesta la cea de-a IV-a ediție, s-a constituit, conform tradiției, juriul spectatorilor. Inițiativă lăudabilă pentru că oferă publicului posibilitatea de a-și exprima părerea și de a contribui la desemnarea unui spectacol din cadrul secțiunii „Bulevardul comediei” câștigător. Unul dintre jurații acestei ediții, Florin Frunză, se implică în diverse activități culturale și are un sistem de înțelegere al fenomenului teatral susținut temeinic. Are 39 de ani, s-a născut în București, dar s-a mutat la Câmpina și a călătorit timp de 15 ani între Belgia, Spania și Germania. Absolvent al „Flight Attendant and Tourism Academy” în Spania, Florin face parte pentru prima dată din acest juriu. Într-o discuție amplă despre modul în care el percepe teatrul, a mărturisit: „Teatrul trebuie să fie preferatul publicului. Teatrul este singurul loc în care actul de cultură este în mod evident tonic, reconfortant, încărcat, emoțional sau placid și fără substanță. Doar la teatru se poate trăi așa ceva. Pe viu. Mai ales când e vorba de comedie, definită ca un cântec de sărbătoare.” Cum majoritatea spectatorilor preferă comedia, Florin a demonstrat că are cunoștințe despre acest subiect și i-a dat o definiție: „Consider comedia, fie că e comic de limbaj – exprimând incultura -, fie comic de moravuri, fie comic de caracter, fie comic de nume, eliberarea omului din constrângerile de zi cu zi.” Poate o analiză a psihologiei poporului român ar putea justifica înclinația acestuia către genul menționat și ar explica de ce publicul secolului XXI are nevoie de un umor savuros și autentic. 

Ajungând la text versus viziune regizorală, l-am întrebat pe Florin asupra cărui aspect se oprește mai întâi. Din răspunsul lui a reieșit că pune accent pe comuniunea între text – actor – spectator – regizor. Explică faptul că unii spectatori de comedie joacă rolul lui Farfuridi, adică mimează râsul adevărat tocmai pentru că nu sunt atenți la toate detaliile acestei relații. Florin a adăugat: „A vorbi cu omul din lună – care este spectatorul, așa cum o face actorul și a se face înțeles (citând-o pe Tamara Buciuceanu-Botez) e o reușită în urma unei regii bune, reușite, pro actor și pro act de cultură. Pentru mine regizorul este dirijorul, care fără partituri bine editate nu ar avea ce dirija.” 

Fiind juratul secțiunii „Bulevardul comediei”, am fost curioasă să aflu dacă urmărește o anumită structură în analiza spectacolului. Florin a pornit de la ideea unei uniuni a actorului cu spectatorul în momentul ridicării cortinei, ei formând aceeași persona. Din punct de vedere structural, el a enumerat: locul unde se joacă piesa respectivă deoarece „contează magia teatrului în sine, cea dintre zidurile sale”, realizarea scenei, organizarea ei, cu accent pe recuzită și decor, viziunea regizorală, pe care o consideră „acea interpretare specială pe care regizorul o dă textului dramatic”, repertoriul axat pe actor, care-i pune în valoare calitățile, apoi actorii cu a lor prezență scenică și implicarea vocalo-corporalo-scenică, precum și interacțiunea cu publicul și, nu în ultimul rând, spectatorul care, deși are foarte multe de dat actorului, contează cel mai mult suportul emoțional; din păcate, acesta rămâne în majoritatea cazurilor doar un reactiv la stimuli și atât. 

Despre decizia pe care o va lua împreună cu ceilalți membri ai juriului, Florin spune: „Consider că piesa câștigătoare este aceea la care publicul reacționează cu sufletul deschis, ingenuu, fără a i se induce această stare prin tertipuri și lucruri previzibile. Râsul pur, gargantuesc, carnavalesc sau zâmbetul adevărat.” 

„Consider că piesa câștigătoare este aceea la care publicul reacționează cu sufletul deschis, ingenuu, fără a i se induce această stare prin tertipuri și lucruri previzibile. Râsul pur, gargantuesc, carnavalesc sau zâmbetul adevărat.” 

Florin Frunză 

Alături de Florin Frunză, din juriu fac parte Dora Lazăr, Alina Maer, Andreea Milea, Andreea Boariu, Marcel Frunte-Lată și Dan Sfetcu. Întrebați despre elementele pe care le urmăresc atunci când evaluează un spectacol, răspunsurile lor au fost pline de emoție și entuziasm. 

Dora Lazăr a afirmat: „Juriile sunt, prin excelență, subiective, căci sunt eclectice. Așadar, pot vorbi numai despre așteptările mele. Urmăresc de vreo treizeci de ani cam aceleași lucruri: să transmită emoție. Să-mi simt mintea și sufletul un pic mai bogate la plecarea din sală. Să nu mă plictisească. Să nu fiu obligată să corectez greșelile de limbă, în gând, căci, deh, sunt profă de română. Să aibă armonie, adică regizorul și actorii să-și dea mâna în acțiunea de a mă vrăji… Și, mai ales, să miroasă a teatru, de-adevăratelea.” 

Urmăresc de vreo treizeci de ani cam aceleași lucruri: să transmită emoție. Să-mi simt mintea și sufletul un pic mai bogate la plecarea din sală. Să nu mă plictisească. Să nu fiu obligată să corectez greșelile de limbă, în gând, căci, deh, sunt profă de română. Să aibă armonie, adică regizorul și actorii să-și dea mâna în acțiunea de a mă vrăji… Și, mai ales, să miroasă a teatru, de-adevăratelea.” 

Dora Lazăr 

Alina Maer consideră: „Mă duc cu emoție la spectacolele de comedie. Afirmația poate provoca surprindere. De genul, Emoții la comedie? E de ajuns să râzi și atât. Depinde cum califici râsul. Pentru a câștiga spectatori dornici doar să râdă, teatrele pun uneori în scenă comedioare stupide, vulgare, cu subiecte desprinse parcă din emisiunile-tabloid ce ne otrăvesc după-amiezile la televizor. Nottara păstează echilibrul între dorința nestăvilită de râs a oamenilor și calitatea spectacolelor. Ce aștept de la o comedie? Bun gust, râs sincer și deschis, subiecte neprăfuite, cât mai puțin limbaj obscen, umor fin, interpretare ludică, senzualitate rafinat prelucrată, replici inteligente, pentru ca râsul să nu devină un panaceu gregar, ci doar un semn de libertate și bucurie interioară exteriorizată.” 

„Ce aștept de la o comedie? Bun gust, râs sincer și deschis, subiecte neprăfuite, cât mai puțin limbaj obscen, umor fin, interpretare ludică, senzualitate rafinat prelucrată, replici inteligente, pentru ca râsul să nu devină un panaceu gregar, ci doar un semn de libertate și bucurie interioară exteriorizată.” 

Alina Maer 

Andreea Milea spune: „În primul rând, la un spectacol de teatru urmăresc jocul actorilor pentru că vreau să mă las răpită într-o nouă dimensiune, să mă rup de realitatea imediată și să călătoresc în timp și spațiu. Iar un joc actoricesc bun poate avea efectul unui dans magic menit să te vrăjească. Bineînțeles că este importantă și tema spectacolului, ideea de bază, acel sâmbure de înțelepciune ce se desprinde din orice poveste. Dar pentru ca aceasta să ajungă la inima mea, tot jocul actorilor rămâne „vioara întâi”, pentru că o trupă bună poate face spectacol și dintr-o piesă mai slabă și invers, o mână de actori mai puțin talentați pot face praf o capodoperă. 

„În primul rând, la un spectacol de teatru urmăresc jocul actorilor pentru că vreau să mă las răpită într-o nouă dimensiune, să mă rup de realitatea imediată și să călătoresc în timp și spațiu. Iar un joc actoricesc bun poate avea efectul unui dans magic menit să te vrăjească. 

Andreea Milea 

Andreea Boariu explică: „Unul din criteriile definitorii pentru a desemna un spectacol câștigător la această secțiune din festival este modul în care acesta va reuși să-mi trezească gândirea personală, emoția și empatia. Piesa trebuie să fie închegată, iar relația între actori pe scenă să fie consistentă. Umorul nu-l consider atât de important. Poate fi doar un ingredient. Important e să te provoace într-un fel anume, la nivel intelectual sau emoțional.” 

„Unul din criteriile definitorii pentru a desemna un spectacol câștigător la această secțiune din festival este modul în care acesta va reuși să-mi trezească gândirea personală, emoția și empatia. Piesa trebuie să fie închegată, iar relația între actori pe scenă să fie consistentă. Umorul nu-l consider atât de important.” 

Andreea Boariu 

Marcel Frunte-Lată a declarat: „Când pășesc într-o sală de teatru îmi doresc ca, pentru ceva timp, să trăiesc într-o lume imaginară, lumea TEATRULUI, mai frumoasă, mai cu sens, mai pură decât lumea în care trăim, cu toate problemele cotidiene. Mereu încerc să mă substitui actorilor, să trăiesc experiența lor din rolul respectiv. Aștept de la actori iubirea de teatru, sensibilitatea, dăruirea… Iar de la spectacol, mesajul. Acesta contează cel mai mult. În esență, îmi doresc să plec mai bun, mai sensibil, mai profund…mai visător. Și să pot să mă reîntorc mereu în TEATRU pentru a mă reîncărca…”. 

„Aștept de la actori iubirea de teatru, sensibilitatea, dăruirea… Iar de la spectacol, mesajul. Acesta contează cel mai mult. În esență, îmi doresc să plec mai bun, mai sensibil, mai profund…mai visător. Și să pot să mă reîntorc mereu în TEATRU pentru a mă reîncărca…”. 

Marcel Frunte-Lată 

Dan Sfetcu vorbește despre pasiunea lui pentru teatru, dezvoltată de la 14 ani, prin intermediul unui spectacol pe care l-a văzut chiar la Teatrul Nottara. El afirmă: „Urmăresc un spectacol de teatru și îl analizez, concomitent, atât cu inima, cât și cu mintea. Spectacolul trebuie să-mi transmită emoțiile artistice specifice artei dramatice. Mă interesează dacă textul (scriitura dramatică) este de calitate, dacă regizorul a reușit să evidențieze valențele scriiturii dramatice într-o poveste frumoasă și emoționantă, dacă actorii și-au „asumat” rolurile și au transmis acel flux de energie publicului spectator.” 

„Urmăresc un spectacol de teatru și îl analizez, concomitent, atât cu inima, cât și cu mintea. Spectacolul trebuie să-mi transmită emoțiile artistice specifice artei dramatice. Mă interesează dacă textul (scriitura dramatică) este de calitate, dacă regizorul a reușit să evidențieze valențele scriiturii dramatice într-o poveste frumoasă și emoționantă, dacă actorii și-au „asumat” rolurile și au transmis acel flux de energie publicului spectator.” 

Dan Sfetcu 

În urma dialogului pe care l-am purtat cu cei șapte membri, am înțeles că publicul „vede tot”. Opinia unui spectator independent de breasla teatrală, atât de bine expusă și justificată, trebuie adusă în atenția tuturor artiștilor. Pentru ca publicul să devină tot mai numeros, e nevoie ca spectacolele să corespundă nevoilor și așteptărilor celor cărora li se adrsează. Întâlnirile cu spectatorii ar trebui să devină o obișnuință, pentru că părerile lor pot contribui la îmbunătățirea nivelului calitativ al actului artistic. 

UN COMENTARIU 

1. Florin Frunza19/10/2016 

Am intrat in sala neagra intunecata, subteranul teatrului ODEON, ( “auzeam cu sufletul” replici ale actorilor care au performat ani la rand acolo, voci calde, voci tipate, voci tonice, timbre vocale gargantuesc rostite invaluite in praful care se ridica tandru plin de emotie din costumele actorilor la fiecare imbratisare sau unduire actorului, evident am cautat sa “observ in fiecare particula de praf” daruirea actorului fata de rolul ce il juca, AM SIMTIT-O nu doar observat-o acea pasiune ), unde urma sa se joace ultima piesa din Bulevardul Comediei : JACQUES SI STAPANUL SAU. Piesa aceasta a produs un magnetism imens intre public – scena – actori. Ma inclin “eglediastic” .