Autocritica cu limbaj lepidopteric. Exuvia propensiunii dicotomice a căutarii de sine !




Autocritica cu limbaj lepidopteric


Exuvia propensiunii dicotomice a căutarii de sine

M-am căutat pe mine însumi. Mi-am căutat un model în mine însumi pentru a il urma chiar daca aspectul meu leptosomic induce in eroare , m-am bizuit pe dialectica indolenţei pe acea capacitate noegenesica a intelectului, e mai plăcut să "nu te reuşeşti", e mult mai inteligent si "secure" cand un primesti un recumbentibus sa il transformi imediat intr-o enantiodromie , exist pentru că mă caut pe mine însumi. Nu mă caut să mă găsesc, faptul că mă caut pe mine însumi este semnul că m-am găsit. Dacă nu te aştepţi la neprevăzut, n-ai să-l găseşti, pentru că nu poate fi căutat şi nici nu i se dă de urmă, pentru ca atunci când toată lumea se ceartă, eu fara a fi fanfaronadic, m-am împăcat cu mine însumi. 
Aşadar, 
Cine sunt eu ? 
De ce sunt eu ?
De unde vin ( provin ) eu ?
Cel din testele de personalitate ? 
Dar ele nu fac decât să mă decupeze-n diapozitive subţiri. În momente diferite, după ele, am personalităţi diferite. Interiorul nostru nu e însă un album de fotografii omofone, lesne de inteles motivul pentru care le-am conferit aceasta caracterizare. Noi nu suntem obiecte, ci procese omografice. Aş fi vrut să-mi iubesc duşmanul ca pe mine însumi, însă la un moment dat m-am simţit singur. Reproşurile, furiile, amărăciunile mele provin, toate, dintr-o nemulţumire de mine însumi pe care nimeni nu va putea vreodată sa o simtă cu aceeaşi intensitate. Sila de mine însumi, sila de lume! M-am pus de acord cu mine însumi, ceea ce este cea mai mare victorie pe care o putem repurta asupra imposibilului, asupra infandousului care ne inconjoara din cand in cand atunci cand atitudinea noastra fata de binele imediat este absolut gorgonica. Am stat cu mine însumi, trudindu-mă să desleg întrebările fără răspuns, intrebari tautonimice cu intelesuri dicotomice. E nevoie pentru asta de tăcere şi singurătate, singuratatea lepidopterei care nu vrea sa iasa din crisalida protectoare. Desfăcându-mă de tot ce atârnă şi întunecă, m-am dus să văd numai cu duhul, fireste ca propensiunea catre realitate ramane prezenta in tot acest timp. Nu pot să mă ascund sub masca altuia, vreau să fiu eu însumi sunt si voi fi mereu cel mai mare critic al meu, pentru ca inainte ca oricine altcineva să mă critice, deja m-am criticat eu însumi. Dar pentru restul vieţii mele, o să fiu cu mine daca nu se va putea altcumva pentru ca nu doresc să-mi petrec viaţa cu cineva care este mereu critic, care atunci cand gresesc sa confere in mod imediat un caracter hamartianic greselii mele. Deci, am să mă opresc din a fi propriul meu critic virulent.
Este timpul să accept toate marile lucruri despre mine, anume gorgonizianul ( cu sensul de fermecător )-lipsa totala a fanfaronadei-orama ( caracterul pe care il “asezonez” iubiri, atunci cand iubesc)-bardicul ( atunci ca ma aflu intr-o relatie in care iubesc )-etc.
Nu am fost un mizantrop şi nici un misogin, însă mi-a plăcut să fiu singur.
M-am simţit bine stând singur într-un spaţiu mic, fumând şi bând, am fost întodeauna o companie plăcută pentru mine însumi.
Viata se transforma in literatura fara sa iti dai seama , asa cum literatura se transforma in viata , noi suntem in fapt memoria noastra, care nu suporta o pinacoteca, o biblioteca pe care o poti clona dupa bunul plac.
Am ca principala trasatura intrinseca seriozitatea, calitatea pe care doresc sa o intalnesc la un barbat este feminitatea, la fel cum referitor calitatea pe care doresc sa o intalnesc la o femeie este feminitatea, pe scurt acel bardo, acea stare intermediara intre veghe si somn , viata si moarte , masculin si feminin.
Ce apreciez cel mai mult in prietenie si prieteni este aceea ca exista, sau cel putin sper ca este asa. Defectele majore ale omului sunt nerabdarea si frivolitatea, desi nu putem merge lin cu pasi normali, incercam sa fugim deci ne supunem anacronismul devalmasiei dezbinatoare.
Ma gandesc deseori care este "indeletnicitea" mea preferata, pai ... desigur, este sa exist util si progresiv in a-i progresa si pe cei de langa mine, pentru ca fericirea pe care mi-o visez este acea sa termin cu raul si frivolitatea din constiinta si comportamentul seamanului meu, in contrateza, cea mai mare nenorocire este reprezentata batatia de joc a seamanul catre alt seaman , cat si sa nu imi pierd mintile prin imbolnavirea sufletului si creierului la varsta avansata a senectutii, la care sper sa ajung.
Am fost intrebat ce am vistat noaptea trecuta, pai ce sa visez, raspund, iaca am visat depre locul unde vreau sa traiesc si sa mor (evident supus fiind ciclicitatii vietii), acolo unde sa ma inconjor de oameni buni , frumosi , plini de aluviuni chietice, aducatori de zen (ce este zenul – viata de toate zilele), pantemici cu propensiune pura catre pinoteca iubiri-binelui-daruirii de sine-prodigiosi catre pasiunismul valorilor sanatoase invatate in cei 7 ani de acasa. Culoarea mea preferata este viata, da viata, caci viata are atatea culori, culori din care pictori de seama au facut rod de inspiratiune in creatiunea ce au pus pe sevalet si panza iubiri lor catre viata si creativ.
Floarea mea preferata este gladiola, fiind o planta care aduce eleganta si frumusetea pasiunii catre viata in gradina sufletului fiecaruia dintre noi. Gladiolei ii plac ordinea si curatenia in jurul ei, trebuiesc eliminate buruienile din jurul ei, iar solul in care rezida, ca si in iubire, trebuie afanat mereu. Ca si dragostea, care are menirea sa fie medicament curativ sufletului si spiritului, asa si gladiola are efecte curative, cum ar fi calmarea durerilor de dinti, prin mestecarea frunzelor sale, sucul frunzelor de gladiola calmeaza nevralgiile, sa nu mai vorbim de cantitatile insemnate de vitamina C.
Pasarile mele preferate fiind pheonixul si colibriul, aici nu voiesc a comenta.
Prozatorii mei preferati sunt Kafka , Antoine De Saint Exupery, Balzac, s.a.m.d, asa cum poetii preferati sunt Rilke si Eminescu ( ciudata asociere sunt genii amandoi , fiecare in felul sau , ambii sunt locuiti de un geniu , geniu care poate sa ii paraseasca la un moment dat fara surle si trambite ).
Mii de ani să trăiască şarpele care nu mă atinge pe mine, desi am repezit securea asupra arborelui, iar el a zis: 
“Loveşte, coada securii e(ste) (facuta) din mine!”