Lupt împotriva neputinţei pe care o simt în încercarea de a vă transmite întregul conţinut al ideii mele. Ştiinţa este cunoaştere organizată.

Într-o ştiinţă ştim adesea numai cunoştinţele, însă nu ştim lucrurile care sunt reprezentate prin acestea; deci poate să existe o ştiinţă despre ceea ce cunoaşterea noastră nu reprezintă nicio ştiere.
Nu putem avea certitudine raţională despre orice; însă acolo unde o putem avea, trebuie s-o preferăm celei empirice.
Orice filosofie este fie cunoaştere din raţiune pură, fie cunoaştere raţională din principii empirice. Prima se numeşte filosofie pură, a doua filosofie empirică.
A fi un dascăl de înţelepciune ar însemna ceva mai mult decât un discipol care încă nu a ajuns destul de departe spre a se conduce pe sine, şi cu atât mai puţin pe alţii, în aşteptarea certă de a atinge un ţel atât de înalt; aceasta ar însemna a fi un maestru în cunoaşterea înţelepciunii, ceea ce vrea să spună mai mult decât îşi va atribui lui însuşi un om modest.
Un om poate fi pentru mine şi un obiect de iubire, de frică sau de admiraţie, care poate merge chiar până la uimire şi totuşi să nu fie pentru aceasta un obiect de respect. Firea lui hazlie, curajul şi forţa lui, puterea pe care o are prin rangul său printre semenii lui îmi pot insufla asemenea senzaţii, totuşi lipseşte încă respectul interior faţă de el.
Conceptul fără intuiţie e gol, intuiţia fără concept e oarbă.
Memoria nu trebuie să fie ocupată decât de lucruri de care suntem interesaţi în a le păstra şi care au legătură cu viaţa reală.
O idee nu este nimic altceva decât conceptul despre o perfecţiune ce nu se găseşte încă în experienţă.
Odată cu vârsta creşte puterea discernământului şi scade spirirul de geniu.
Ştiinţa este cunoaştere organizată.
Experienţa nu este posibilă decât prin reprezentarea unei legături necesare a percepţiilor.
Legislaţia raţiunii omeneşti (filosofia) are două obiecte, natura şi libertatea, şi cuprinde deci atât legea naturii, cât şi legea morală, la început în două sisteme diferite iar la sfârşit într-un singur sistem filosofic. Filosofia naturii se raportează la tot ceea ce este, pe când filosofia moravurilor numai la ceea ce trebuie să fie.
Ştiinţa (cercetată critic şi îndrumată metodic) este poarta îngustă care duce la doctrina înţelepciunii, dacă prin aceasta nu înţelegem numai ce facem, ci ceea ce trebuie să servească de îndreptar dascălilor, spre a netezi bine şi a face cunoscută calea spre înţelepciune, pe care fiecare trebuie să meargă şi spre a feri pe alţii să apuce pe căi greşite: o ştiinţă a cărei depozitară trebuie să rămână totdeauna filosofia, la a cărei cercetare subtilă publicul nu poate participa, dar desigur la doctrinele care, după o asemenea pregătire, pot să-i apară în primul rând destul de clar evidente.
Melancolia îi face pe unii oameni să fie indiferenţi la ce gândesc alţii.
Toate fenomenele sunt supuse, după natura lor, a priori unor reguli care determină raporturile lor reciproce într-un timp.
Suferinţa este un impuls către acţiune.
E ruşinos să fii fericit singur.

Viaţa e un râu pe care îl traversăm înot. Mulţi dintre noi nu ajung pe malul celălalt decât după ce au atins de mai multe ori fundul şi s-au îmbibat cu noroi.

Un suflet drept si pur poate traversa toate mlaştinile fără a se murdări; va avea de sute de ori în fata ochilor cupa delicioasă a viciului fără a gusta din ea.
Este mai greu să gândeşti drept decât să gândeşti strălucit.
O persoană care este ipocrită cu dumneavoastră, vă răneşte amorul propriu.
Am sperat o lume întreagă de fapte mari şi am văzut acest mare teatru al omenirii, unde o parte din privitori cască, altă parte fără a fi atentă cu altele îşi petrece, şi astfel puţini sunt care au înţeles piesa. Am sperat un viitor măreţ şi am văzut trecutul ce nu vrea să treacă. Oh! Omenire nenorocită şi slabă, nu poţi purta necazurile şi a le îndepărta; îţi este frică! Numai în tine nu mă mai încred, invidioasă omenire! Precum o rază de soare te deşteaptă şi lăcrimând ochii deschizi la neobişnuita lumină, aşa se deşteaptă omul a cunoaşte pe om. Uită-te la stele şi lucirea lor se schimbă, floarea se veştejeşte; marea umflându-se şi scăzând alt drum îşi caută; pe ce privirea îţi arunci toate se schimbă. Chipul statorniciei nicăieri nu-l găseşti, degeaba îl cauţi în lume; de la tine nu vreau nimic, nu cred nimic.
A simţi prezentul înseamnă să prevezi viitorul.
Excesul de modestie este o cochetărie subtilă şi sigură de ea însăşi.
Falsa măreţie este sălbatică şi inaccesibilă; cum îşi simte slăbiciunea, se ascunde sau în orice caz nu se arată direct şi nu se face văzută decât atât cât trebuie pentru a impune respect şi a nu părea ceea ce este, vreau să spun o adevărată micime. Adevărata măreţie este liberă, familiară, populară, se lasă atinsă, pipăită; ea nu pierde nimic dacă e văzută de aproape: cu cât o cunoaştem mai mult, cu atât o admirăm mai mult; se înclină cu bunătate către cei inferiori şi revine fără efort în poziţia firească; se destinde uneori, se neglijează, renunţă la avantajele sale, fiind mereu gata să le reia şi să le pună în valoare; râde, joacă şi glumeşte, dar cu demnitate.
Am sperat un viitor măreţ şi am văzut trecutul ce nu vrea să treacă.
Chipul statorniciei nicăieri nu-l găseşti, degeaba îl cauţi în lume...
Natura este un fel de mamă ciudată: deşi le-a dat viaţă copiilor ei şi le-a dăruit toate cele trebuitoare, ea îşi uită sentimentele materne şi îşi distruge opera creată, pentru ca din resturile rămase să făurească o alta.
Lupt împotriva neputinţei pe care o simt în încercarea de a vă transmite întregul conţinut al ideii mele.
Trebuie să nu fi iubit vreodată ca să te lauzi că ţi-ai trăit viaţa fără să fi cunoscut nefericirea.
Copilul este asemenea plantei eliotrope: are nevoie de soare, de mângâiere şi dragoste.
Tactul este bunul-simţ în lucrurile mărunte.

Ochii scăldaţi în lacrimi sunt întotdeauna frumoşi, oricum ar fi.

Când ai suferit mult, te obişnuieşti cu suferinţa care seamănă cu un prieten antipatic, urât şi zbârcit, dar statornic.

Oamenii dobândesc mulţumirea prin moderaţia plăcerilor şi echilibrul vieţii.

Bagă de seamă când faci un bine, care nu cumva cel care-l primeşte să fie un fals şi să-ţi răsplătească bine cu rău.

Este o datorie să spunem adevărul, nu să flecărim mult.
Gloria şi bogăţia nu sunt bunuri sigure, dacă nu e minte.
Cel care nu iubeşte pe nimeni, nici nu este iubit de nimeni.

Mulţi care par a fi prieteni nu sunt şi mulţi care nu par, sunt.

Fericirea nu stă în turme sau în aur; lăcaşul ei este în sufletul nostru.
Îndrăzneala este începutul acţiunii, dar norocul este arbitrul rezultatului.
Zgârciţii sunt asemănători albinelor. Ei muncesc ca şi cum ar trăi o veşnicie.
E mai bine să ne gândim înainte de a săvârşi ceva, decât să ne căim după aceea.
Cultura este o podoabă pentru cei fericiţi şi un refugiu pentru cei nefericiţi.
Viteaz nu e numai acela care îl biruie pe duşman, ci şi acela care biruie plăcerile.
Neghiobii îşi formează viaţa prin darurile întâmplării, cunoscătorii prin acele ale înţelepciunii.
Timpul este o aparenţă ce se prezintă sub aspectul zilei şi nopţii.
Mult rău pricinuiesc celor fără minte cei care-i laudă.
Cei fără minte se cuminţesc când dă nenorocirea peste ei.
Dacă nu-i deprinzi pe copii să muncească, nu vor învăţa nici să citească, nici să scrie, nici muzica, nici gimnastica, nici ceea ce cuprinde întreaga virtute a omului: respectul izvorât din exercitarea tuturor învăţăturilor de mai sus.
Omul, o lume mică.
Viaţa este o părere.
Filosofia eliberează sufletul de patimi.
Mulţi oameni învăţaţi nu au inteligenţă.
Oamenii care fug de moarte, aleargă spre ea.
Neînţelepţii devin prin nenorocire înţelepţi.
Celebritate şi bogăţie fără raţiune sunt o avere invizibilă.
Moderaţia măreşte bucuria, şi face plăcerea să fie şi mai mare.
Norocul ne aduce o masă îmbelşugată, sobrietatea - una suficientă.
Amintirea fericirii nu aduce fericire în plus; amintirea durerii înseamnă mai multă durere.
Întâmplarea există doar în mintea noastră, în percepţia noastră limitată. Ea este o reflectare a limitelor noastre de cunoaştere. Lupta împotriva întâmplării este întotdeauna o luptă împotriva noastră înşine, o luptă în care nu putem birui niciodată.

Umbrele nu sting soarele.
O carte este ca o cheie către camere necunoscute din castelul care este înăuntrul nostru.
Omul modern a picat într-o lume în care "speranţele de dimineaţă sunt îngropate după-amiaza".
Religiile se pierd ca şi oamenii.
Cel care este în stare să deosebească frumosul, acela nu va îmbătrâni niciodată.
Când omul iubeşte, acesta este răspunzător nu numai pentru sine, ci şi pentru celălalt.
Mă întind în pat aparent calm, dar inima mea îmi bate prin întreg corpul şi este conştientă numai de tine. Aparţin ţie, nu există cu adevărat altă cale de a exprima asta şi nici acest lucru nu este îndeajuns de sugestiv.

Iubirea nu e o problemă, aşa cum nu e un vehicul; problematici sunt cel care conduce, pasagerul şi drumul.

Nu trebuie să părăseşti camera, este suficient să rămâi aşezat la masă şi să asculţi. Nu trebuie nici măcar să asculţi, este suficient să aştepţi. Nu trebuie nici să aştepţi, este suficient să înveţi să rămâi liniştit şi împăcat cu lumea, şi lumea ţi se va oferi singură şi de bunăvoie. Nu are de ales atunci şi ţi se va revela singură, la picioarele tale.
Dacă o carte pe care o citim nu ne trezeşte brusc, asemenea unei lovituri în cap, la ce bun să ne mai străduim să o citim?

Acum sirenele au o armă mult mai ucigătoare decât cântecul şi anume tăcerea... Câte unul poate o mai fi scăpat vreodată de cântecul sirenelor, dar niciodată de tăcerea lor.
Tot ce sunt este literatură, şi nu sunt capabil să fiu altceva.

Sau lumea e foarte mică sau noi suntem enormi de reuşim s-o umplem toată.

Tata îşi face griji pentru mine. Dragostea ia, uneori, şi chipul violenţei... inutile.

Atâta vreme cât ai mâncare în gură, ai rezolvat toate problemele pentru moment.

Dacă unii cititori consideră că scriu naivităţi, atunci sunt mulţumit că asemenea oameni mă consideră un prost.

Nu există bucurie mai mare decât cea venită pe neaşteptate.

Onoarea nu înseamnă să faci alegerile potrivite, ci să ai de a face cu consecinţele alegerilor tale.

Felul de a vorbi este oglinda sufletului.

Omul inteligent judecă cele noi după cele vechi.
Prilejul e marele cârmaci al faptei omeneşti.

Banii găsesc prieteni.
Perfidia atrage perfidie.
Nu folosi mânia la nenorocire.

Norocul nu ajută pe cel fără curaj.

Obiceiul este mai tare ca adevărul.
Nimic nu-i imposibil pentru muritori.
Chibzuinţa este bunul cel mai preţios.
Nimeni nu iubeşte pe acela care aduce o veste rea.

Şi cei îndrăzneţi dau înapoi când văd că moartea e aproape.

N-aruncaţi totul într-un singur sac, nu-l veţi putea ridica.
Când divinitatea aduce nenorocire cuiva, îi vatămă mai întâi mintea.
Mai mult trebuie să ne ferim de invidia prietenilor decât de gândul rău al duşmanilor.
Cel care-şi dă osteneala pentru părinţii săi, nu trebuie nici măcar să pomenească de ea.

Omul să trăiască făcându-şi prezentul cât mai plăcut; căci ziua de mâine se apropie necunoscută.

Cât timp îmi merge bine, am mulţi prieteni, dar când cad într-o nenorocire puţini îmi rămân credincioşi.
Cei care se află în nenorociri pe care singuri şi le-au pricinuit, nu merită indulgenţă, nici milă din partea cuiva.

Să nu pierzi un prieten pentru un motiv neîntemeiat, dând crezare unei defăimări.

Nu există pentru oameni un câştig mai mare decât prevederea şi o minte înţeleaptă.
Pentru cel care se află în restrişte este o bucurie să uite măcar pentru scurt timp mizeria prezentă.
Este imposibil să cunoşti sufletul, sentimentele şi gândurile cuiva înainte ca el să exercite vreo dregătorie şi să aplice legile.
Uneori duşmanii înverşunaţi aduc servicii mai mari decât prietenii care par dragi; aceia spun adesea adevărul, ultimii niciodată.

Dintre toate legăturile nu e niciuna mai însemnată şi mai puternică decât prietenia dintre oameni de treabă cu moravuri asemănătoare.