Faptele îşi găsesc cuvintele.
Faptele îşi găsesc cuvintele.
Prefer să tac, când nu înţeleg.
Fiecare îndrăgeşte ceea ce însuşi a creat.
Norocul nu-i ajută pe cei lipsiţi de curaj.
Cine te doreşte altfel nu te doreşte deloc.
Ceea ce nu poţi impune cu forţa, nu porunci!
O minciună nu ajunge niciodată să îmbătrânească.
Să faci fapte bune este sarcina cea mai glorioasă.
Minciuna nu trăieşte îndeajuns pentru a îmbătrâni.
Norocul nu-i ajută pe cei care nu întreprind nimic.
Este soarta comună a tuturor oamenilor să greşească.
E bine să nu cădem din propria noastră nechibzuinţă.
Ştiinţa este partea cea mai considerabilă a fericirii.
Înţelepciunea este mai importantă decât orice altă bogăţie.
O propoziţie scurtă ascunde de multe ori multă înţelepciune.
Pentru cel care trăieşte în frică, toate lucrurile freamătă.
Şi un straşnic jurământ şi un suflet împietrit se pot mlădia.
Cât de cumplit este atunci când un judecător bun judecă prost!
Raţiunea este cadoul cel mai de preţ al lui Dumnezeu pentru om.
Necazul învaţă chiar şi pe cele mai îndărătnice minţi să şovăie.
Nu e bine să jigneşti un om brav mort, chiar dacă îl urai atunci când trăia.
Niciun om nu iubeşte viaţa la fel de mult precum o face cel care îmbătrâneşte.
Prefer mai degrabă să fiu înfrânat cu onoare, decât să înving prin înşelătorie.
Oamenii ignoranţi nu ştiu niciodată ce lucruri bune ţin în mână până nu le pierd.
Să vorbeşti mult e un lucru, să spui lucrurile la timpul lor e cu totul alt lucru.
Norocul îl ridică pe cel care izbândeşte, norocul îl coboară pe cel care nu izbândeşte.
Un singur cuvânt ne despovărează de greutatea şi durerea vieţii. Acel cuvânt este dragostea.
Zeii, făcând să se nască în oameni raţiunea, le dau cel mai mare dintre bunurile care există.
Este un lucru destul de dureros să te uiţi la propriile necazuri şi să ştii că tu ţi le-ai creat.
Moartea nu e cel mai rău lucru. Cel mai rău lucru este ca atunci când îţi doreşti moartea, ea să nu vină.
Cineva care ştie cum să arate şi să accepte bunătatea va fi un prieten mai bun decât orice fel de posesiune.
Cea mai mare supărare este să ne recunoaştem pe noi înşine ca fiind propria noastră cauză pentru toate lucrurile rele.
Nu este lipsit de înţelepciune, nici mărginit, acela care se ridică după ce a căzut în greşeală, în loc să stăruie în ea.
Fii sigur că un stat în care nu există pedeapsă pentru neobrăzare şi pentru libertatea de a face orice sfârşeşte prin a se prăbuşi.
Oamenii care gândesc prost, de cele mai multe ori, ignoră lucrurile bune pe care le posedă, până în momentul în care rămân fără ele.
E adevărat, să spui minciuni nu e deloc onorabil. Atunci când adevărul poate aduce însă dureri nemăsurate, lipsa de onestitate e scuzabilă.
Omul să trăiască făcându-şi prezentul cât mai plăcut căci ziua de mâine se aproprie necunoscută.
Nu există succes fără muncă grea.
Numai timpul îl arată pe cel drept, dar pe cel rău poţi să-l cunoşti şi într-o singură zi.
Aici este boala cea mai gravă pentru oameni, când vor să vindece răul prin rău.
Timpul triumfă asupra celor mai temute jurăminte şi asupra sufletelor celor mai inflexibile.
Nu lărgimea umerilor dă suveranitatea, ci inteligenţa, care este pretutindeni suverană.
Cât de îngrozitoare poate fi înţelepciunea când nu-i aduce niciun câştig înţeleptului.
Când mânia clocoteşte în piept, deprinde-te să-ţi stăpâneşti gura.
Cea dintâi condiţie a fericirii este înţelepciunea.
Eu văd că noi toţi, câţi trăim, nu suntem decât nişte imagini sau o umbră uşoară.
Cei lipsiţi de judecată nu ştiu că au binele în mâna lor, până ce-l scapă.
Esenţialul vieţii? E a nu fi prea esenţial.
Ce vreţi voi, aşa e creierul meu; gândeşte când nu e nevoie şi stă când nu trebuie să stea.
Este imposibil să nu aibă supărări cel care locuieşte într-un oraş sau într-o casă şi care are legături cu oamenii.
După cum cei care călătoresc pe mare pe timp frumos au pregătite şi cele necesare pentru caz de furtună, tot aşa cei chibzuiţi îşi pregătesc în prosperitate pentru caz de nenorocire.Adevărata înţelepciune vine la fiecare dintre noi atunci când realizăm cât de puţine lucruri înţelegem despre viaţă, despre noi şi despre lumea din jurul nostru.
La fel ca pentru o călătorie, tot astfel, îşi adună înţeleptul şi pentru viaţă proviziile cele mai necesare, nu cele mai de preţ.
Să nu faci pe nimeni prieten până nu vei cerceta felul cum s-a purtat cu foştii săi prieteni.Fie ca sufletul meu să cunoască măreţia şi să fie în armonie cu tot ceea ce voi fi dobândit. Fie să mi se dea bogăţia înţeleptului şi averea pe care numai cei cumpătaţi o merită.
Lupta dintre viclenie şi înţelepciune nu va pieri niciodată pe această lume. Dar oricât ar dura această oscilaţie a cântarului, până la urmă talerul vicleniei se arată mai uşor. Înţelepciunea nu e o bucată de marmură încremenită. Înţelepciunea e un foc viu ce trebuie veşnic întreţinut şi alimentat...
Moartea e somn fără vise.
Mirarea este începutul înţelepciunii.A trăi şi a muri nu e totuna; căci pe când una nu e nimic, în cealaltă sunt speranţe.
Dacă este lăsat să ardă, în orice om străluceşte un soare.
Cea mai apropiată cale către glorie este să faci tot posibilul să fii ceea ce îţi doreşti să fii considerat că eşti.
Poeţii sunt doar interpreţi ai zeilor.
Cel mai mare păcat: nepăsarea faţă de om şi faţă de viaţă!Un sistem moral bazat pe valori emoţionale relative e pur şi simplu o iluzie, un concept eminamente vulgar care nu conţine adevăr.
Priveşte cele ce se întâmplă şi cetăţenilor particulari şi tiranilor; căci dacă vei ţine minte întâmplările din trecut, vei chibzui mai bine şi cu privire la cele din viitor.
Vorba aceea, ce nu e, poate fi...Bărbatul şi femeia sunt fericiţi când sunt oameni împliniţi, nefericiţi când sunt oameni nedrepţi.
Să critici e uşor, dar să ştii să dezvălui răul şi în acelaşi timp să dai un sfat ca să-l îndrepţi în bine, asta ar fi o treabă! Cine ştie, poate că într-o zi se va naşte un om în stare s-o facă.
Mulţumirea este bogăţie naturală, luxul este sărăcie artificială.
Acela este un om curajos care nu fuge, ci rămâne la postul său, luptând împotriva inamicilor.Orice afirmaţie ascunde în ea o parte din propria-i negaţie şi orice negaţie ascunde o parte de afirmaţie.
Oferă-le oamenilor prietenia ta cu uşurinţă, dar când ajungi să le fii prieten, continuă să rămâi constant şi ferm.
M-am decis că nu este înţelepciunea cea care îi face pe poeţi să scrie, ci un fel de instinct sau inspiraţie, precum cea pe care o descoperim în clarvăzători şi profeţi, care îşi transmit mesajele sublime fără a şti ceea ce spun.
E normal ca într-o obşte să existe între oameni un zid al avuţiei din pricina căreia oamenii nu se văd, ci mai curând se pizmuiesc? Averea naşte avere, banii nasc bani? – Da, răul mizeriei şi răul aurului îl strică şi-l înrăieşte pe om deopotrivă.Gândiţi-vă, prieteni, câte vietăţi care trăiesc pe pământ, în ape şi în aer au fost create de zei. Dar numai pe om l-au făcut după chipul şi asemănarea lor. I-au dăruit un trup desăvârşit, dar mai presus de toate, un suflet, adică bunul cel mai de preţ dintre toate bunurile. Simţul omenesc şi, împreună cu el, mintea omenească, cu capacitatea de a crea. Şi crează nu numai lucruri necesare vieţii de toate zilele ci şi opere de artistice, făurite din idei şi cuvinte, din marmură şi culori, din sunete şi voci, din lumini şi umbre...
Cel mai scurt drum spre onoare e de-a fi ceea ce doreşti să pari.
Teatrul alungă deprimarea şi tristeţea nostalgică, iar prin forţa spiritului şi a cuvântului său, ridică nivelul de instruire a mulţimilor. Nu ca la barbari – stă stăpânitorul – zeu şi adânc sub el, omul, jumătate om jumătate animal!Eu sunt un om simplu. Obişnuit de simplu. Eu prefer să-l compun pe om, nu să-l descompun. Se înţelege că mai întâi îl cercetez amănunţit, bucăţică cu bucăţică, dar numaidecât îl adun la loc. Sculptorii aleg de la zece bărbaţi sau de la zece femei tot ce e mai bun şi îngrămădesc totul într-o singură statuie. Aşa am tânjit şi eu să fac cu omul viu, cu gândirea şi simţirea lui. Un lucru m-a frământat tot timpul şi nu mă lasă în pace: mama mea aducea pe lume nişte gândăcei neputincioşi – tata cioplea în piatră oameni maturi, care atingeau perfecţiunea; şi nimeni pe lume nu se interesa de ceea ce se află între aceste două extremităţi: de evoluţia lăuntrică, pornind de la acel gândăcel neputincios şi până la bărbatul matur. Cine va investi în om cunoaşterea, cine-l va învăţa să gândească, cine-l va învăţa să fie cinstit şi-l va conduce spre fericire. Asta am încercat să fac eu.
Cu sofistica voastră nu faceţi nimic altceva decât să vă tânguiţi şi să cobiţi. Ce răspândiţi voi printre oameni? Ceva folositor? Nici gând. Melancolia, depresiunea, deznădejdea, neîncrederea în viitor, astea răspândiţi voi în cetate. Voi vă pricepeţi, cel mult, să răsturnaţi valorile, nu să le creaţi. Şi încotro credeţi voi că împingeţi lucrurile? Spre un haos care, într-o zi, ne va distruge pe toţi.
Cum trebuie să se poarte un stăpânitor, un gospodar, pentru ca acestei dorinţi de a se proslăvi să nu i se poată da decât un singur atribut? Să ne gândim la păstorul care are în grija lui o turmă de oi. Dacă îşi va împuţina turma, nu va fi oare pentru ea mai curând un lup, decât un bun păstor? Dar dacă devine lup, se mai poate spune despre el că ar fi păstor? Dacă face acest lucru un domnitor, se mai poate numi el domnitor?
Un om cinstit e întotdeauna un copil.
Poartă-te cu copii tăi precum ai dori să se poate şi copii tăi cu tine.
Nu primesc plata pentru că nu mă vând...
Totul trebuie să crească din ceva şi fiecare din cineva.Se cuvine să murim în reculegere şi pace.
Dacă nu obţii ceea ce îţi doreşti, suferi; dacă obţii ceea ce nu îţi doreşti, suferi; chiar şi atunci când obţii exact ceea ce îţi doreşti, tot continui să suferi pentru că nu poţi păstra acel lucru pentru totdeauna. Mintea ta este necazul. Ea vrea să fie liberă de schimbare. Liberă de durere, liberă de obligaţiile vieţii şi ale morţii. Dar schimbarea este legea şi nicio cantitate de prefăcătorie nu va modifica această realitate.
Nu sunt, bărbaţi atenieni, nici matematician, nici econom, ca să pot socoti cu cât se va îngrăşa visteria obştei şi cu cât se vor îngrăşa, în aceeaşi perioadă, pungile unor demagogi. Sunt un om simplu, în schimb sunt înzestrat cu o vedere bună – vedeţi ochii mari, ieşiţi din orbite? Sunt înzestrat şi cu urechi bune, care aud de la demagogi promisiunile lor şi pe urmă, de la popor, ce anume au înfăptuit. Sunt cârtiţa care scormoneşte în pământ. Sunt trăsnetul care bate arborii înalţi. Sunt vântul care risipeşte ceaţa, praful şi norii, vântul care purifică aerul. N-am nici o vină că unii oameni se tem de vânt şi de trăsnete. Vă învăţ, dragii mei, să vedeţi şi să auziţi, dar totodată vă învăţ să gândiţi şi să comparaţi.
Mulţi oameni îşi închipuie că mulţumirea şi fericirea – şi mă rog, cine nu tânjeşte după ele!- ar consta în lux, în fast şi în strălucirea exterioară. Dar eu socotesc că a nu avea nevoie de nimic, e divin. A avea nevoie de cât mai puţin e cel mai aproape de divin. Şi ce este cel mai aproape de divin e şi cel mai aproape de omul cel mai bun.Cel care nu este mulţumit cu ce are nu va fi mulţumit cu ceea ce şi-ar dori să aibă.
Ce frumos ar putea fi pe această lume. Dar pentru asta, tot ce este viaţă ar trebui să fie pătruns de armonie, linişte, într-un climat prielnic liniştii sufleteşti condus de un om înţelept...Durerea şi veselia nu se exclud una pe alta. Grija serioasă şi veselia – sunt cele două jumătăţi ale inimii. Fără seriozitate, omul devine capricios, uşuratic, superficial, iar fără veselie, acru, neîntreprinzător, sever şi neîncrezător în viaţă. Să porţi flacăra eternă de la oracolul lui Zeus din Dodona la jocurile de la Olimpia, nu-i chiar atât de greu – deşi distanţa e mare – şi asta pentru simplul motiv că alergătorii se schimbă pe parcurs. Dar să poarte flacăra eternă din veac în veac şi peste veacuri, asta poate s-o facă numai acel în a cărui inimă sălăşluieşte echilibrul. Aşa că, preţuiţi-vă râsul. Căci râsul nu e niciodată de prisos pe această lume. Iar proverbul spune: de te vei lăsa călăuzit de corbul croncănitor, la hoituri vei ajunge!
Războiul îi ticăloşeşte pe oameni şi face din ei nişte fiare sălbatice.
Toţi oamenii îşi doresc să trăiască fericiţi: când însă vine vorba să vadă desluşit ce anume le face viaţa fericită, privirea li se înceţoşează; şi departe de a dobândi uşor o viaţă fericită, cu cât este mai nerăbdător cel care se avântă spre ea, cu atât mai tare şi-o îndepărtează, dacă a rătăcit cumva drumul. Mai întâi ar trebui să hotărâm care este acel lucru spre care năzuim, apoi să cercetăm pe ce cale ne putem îndrepta cel mai iute spre el;pe parcurs, dacă se dovedeşte a fi calea cea bună, vom înţelege cât înaintăm cu fiecare zi şi cu cât suntem mai aproape de locul unde ne împinge o dorinţă naturală. Câtă vreme însă rătăcim la întâmplare, fără să urmăm o călăuză, ci doar freamătul şi strigătele de tot felul ale celor care ne cheamă în diverse direcţii, viaţa ni se va irosi între drumuri rătăcite şi se va scurta, oricât ne-am strădui din răsputeri zi şi noapte.Fii aşa cum îţi doreşti să fii văzut.
Cuvintele neadevărate nu sunt doar rele prin ele însele, ci afectează şi sufletul.Uneori şi într-un om rău scapără, pentru o clipă, scânteia conştiinţei sau a ruşinii...
Unii oameni se înşală socotind că se pricep să înţeleagă toate treburile omeneşti şi nu mai au nevoie să cugete şi să chibzuiască asupra lor. Mie însă mi se pare că zeii le-au dat oamenilor posibilitatea să gospodărească totul şi să hotărască în toate pe temeiul cunoaşterii. De aceea trebuie să avem grijă ca mintea omenească să fie condusă mereu spre o asemenea cunoaştere, încât să desluşească folosul de pagubă şi cinstea de necinste. Dar înainte de toate, omul trebuie să se cunoască pe sine. După aceea abia îşi va da seama dacă e capabil de cutare ori cutare muncă, de împlinirea unei misiuni ce i-a fost încredinţată, sau a oricărei alte activităţi ce urmează să-i fie încredinţată. Introspecţia e la fel de necesară ca privitul în jurul tău. În el însuşi trebuie să asculte omul cu atenţie, ca să audă acea voce lăuntrică, prin intermediul căreia se face auzită puterea divină care avertizează în faţa unei primejdii în care, altfel, s-ar arunca orbeşte. La mine, acea voce nu constituie o superioritate a mea, un dar al meu. Superioritatea mea constă numai în faptul că am urechea ascuţită şi mă pricep să ascult...
Singurul lucru pe care îl ştiu este că nu ştiu nimic.
Ce fericit aş fi să pot alunga şi eu grijile oamenilor şi să le dau, în schimb, ceva mai bun. Dar de unde să adun eu pentru asta atâta putere omenească, de vreme ce puterea divină n-o am? (Tu, din fiecare cuvânt, scoţi ce vrei. Ai putere nemaipomenită.) Ţelul învăţăturii mele a fost şi este ca fiecare să-şi trăiască viaţa sa pe pământ în fericire şi armonie sufletească, legată de aceea a întregii colectivităţi!
Dragostea – cea mai frumoasă dintre toate nebuniile de pe acest pământ... Dragostea este năzuinţa spre voluptate şi spre bine. Dacă lipseşte un al doilea component nu este dragoste adevărată...
Întăriţi-vă trupul prin muncă şi mintea prin studiu.
Eu cred că nu putem trăi mai bine decât încercând să devenim mai buni, nici mai agreabili decât având din plin conştiinţa propriei ameliorări.De vei întinde braţele spre cineva, îl vei pierde; dacă vrei să-l câştigi, să întindă el braţele spre tine. Prietenia şi dragostea nu se dobândesc cu sila şi nici formule magice nu există pentru aşa ceva. Măgulirile false te demască mai curând decât te aştepţi. Arată-i victimei tale că-i vrei binele! Fii răbdător şi blajin! Dă sfaturi! Ajută!
Lasă-l pe cel care ar vrea să transforme lumea mai întâi să se transforme pe sine.
Veselia nu se măsoară cu râsul, ci cu sentimentul şi fapta bucuriei.
Când dezbaterea este pierdută, calomnia devine unealta ratatului.
Cetatea Virtuţii este Cetatea Raţiunii Divine. Căci numai, instituind Raţiunea ca Normă a Fericirii, în cetate vor domni cei cu adevărat bogaţi, nu în bani, ci în ceea ce trebuie să fie bogat omul fericit: într-o viaţă bună şi raţională.Cea mai fierbinte dragoste are cel mai rece sfârşit.
Dacă totul s-ar sfârşi cu moartea noastră, atunci moartea ar fi o soluţie pentru cei răi care şi-ar scăpa cu o lovitură nu numai trupul, ci şi sufletul lor, cu toată răutatea din ei. Dar, pentru că sufletul este nemuritor, evident, nu există scăpare de răul de care se tem. De aceea răii trebuie să se gândească la judecata de apoi.Secretul schimbării este de a-ţi concentra toată energia, nu asupra luptei cu ce e vechi, ci asupra construirii noului.
Există doar un lucru bun, ştiinţa, şi doar unul rău, neştiinţa.
În copilărie fii modest, la adolescenţă fii temperat, când eşti adult fii corect şi la bătrâneţe fii prudent.Omul bun trebuie să se supună legilor rele ca să nu permită omului rău să violeze legile bune.
Ideea Binelui este cunoaşterea supremă, ideea prin care şi cele drepte şi toate celelalte bunuri devin utile şi de folos. Este, prin urmare, sarcina noastră, a celor ce durăm cetatea, să silim sufletele cele mai bune să ajungă la învăţătura pe care mai înainte am numit-o "supremă", anume să vadă Binele şi să întreprindă acel urcuş, iar după ce, fiind sus, vor fi privit îndeajuns, să nu li se îngăduie ceea ce acum li se îngăduie.
Ştiu că nu ştiu nimic şi nici măcar asta nu ştiu.
Sufletele tuturor oamenilor sunt nemuritoare, dar sufletele persoanelor drepte sunt nemuritoare şi divine.