Publicat de

O idee nu este nimic altceva decât conceptul despre o perfecţiune ce nu se găseşte încă în experienţă. Odată cu vârsta creşte puterea discernământului şi scade spirirul de geniu.


Nu e uşor pe lumea asta nici să fii ipocrit. La un moment dat ţi se face o silă de tot, incluzându-te şi pe tine.
În viaţă, ca şi-n meteorologie, multe zile bune se cunosc de dimineaţă.
Eu am o putere de-a mă vindeca, o putere ca şopârlele. Le rupi coada, ele trăiesc mai departe.
În general, în viaţă puţine lucruri se pot lua de la zero, fiindcă noi pe noi nu ne mai putem lua de la zero. Luăm lucrurile şi pe noi aşa cum sunt şi aşa cum suntem.
Într-o ştiinţă ştim adesea numai cunoştinţele, însă nu ştim lucrurile care sunt reprezentate prin acestea; deci poate să existe o ştiinţă despre ceea ce cunoaşterea noastră nu reprezintă nicio ştiere.
Uneori ţi se dau zile multe ca să duci două pietre grele, şi pentru suflet şi pentru materie: singurătatea şi bătrâneţea.
Trecutul e o-ncăpere din prezent în care intrăm mai rar. N-avem decât să deschidem o uşă, atât, şi suntem în trecut, iar uşa asta se deschide singură foarte des.
Când vezi cât de adaptabil este omul, cât de cameleonic la bine şi la rău, oscilezi între doua atitudini: să rămâi mut de admiraţie sau mut de groază în faţa acestei lipse de limite.
Nu poţi să nu stai de vorbă cu oamenii, fiindcă nu le poţi explica: "Ştiţi, mi-e sufletul catran, nu vă supăraţi, dar n-am chef de vorbă."
Orice filosofie este fie cunoaştere din raţiune pură, fie cunoaştere raţională din principii empirice. Prima se numeşte filosofie pură, a doua filosofie empirică.
A fi un dascăl de înţelepciune ar însemna ceva mai mult decât un discipol care încă nu a ajuns destul de departe spre a se conduce pe sine, şi cu atât mai puţin pe alţii, în aşteptarea certă de a atinge un ţel atât de înalt; aceasta ar însemna a fi un maestru în cunoaşterea înţelepciunii, ceea ce vrea să spună mai mult decât îşi va atribui lui însuşi un om modest.
Un om poate fi pentru mine şi un obiect de iubire, de frică sau de admiraţie, care poate merge chiar până la uimire şi totuşi să nu fie pentru aceasta un obiect de respect. Firea lui hazlie, curajul şi forţa lui, puterea pe care o are prin rangul său printre semenii lui îmi pot insufla asemenea senzaţii, totuşi lipseşte încă respectul interior faţă de el.
Conceptul fără intuiţie e gol, intuiţia fără concept e oarbă.
Memoria nu trebuie să fie ocupată decât de lucruri de care suntem interesaţi în a le păstra şi care au legătură cu viaţa reală.
O idee nu este nimic altceva decât conceptul despre o perfecţiune ce nu se găseşte încă în experienţă.
Odată cu vârsta creşte puterea discernământului şi scade spirirul de geniu.
Ştiinţa este cunoaştere organizată.
Experienţa nu este posibilă decât prin reprezentarea unei legături necesare a percepţiilor.
Legislaţia raţiunii omeneşti (filosofia) are două obiecte, natura şi libertatea, şi cuprinde deci atât legea naturii, cât şi legea morală, la început în două sisteme diferite iar la sfârşit într-un singur sistem filosofic. Filosofia naturii se raportează la tot ceea ce este, pe când filosofia moravurilor numai la ceea ce trebuie să fie.
Ştiinţa (cercetată critic şi îndrumată metodic) este poarta îngustă care duce la doctrina înţelepciunii, dacă prin aceasta nu înţelegem numai ce facem, ci ceea ce trebuie să servească de îndreptar dascălilor, spre a netezi bine şi a face cunoscută calea spre înţelepciune, pe care fiecare trebuie să meargă şi spre a feri pe alţii să apuce pe căi greşite: o ştiinţă a cărei depozitară trebuie să rămână totdeauna filosofia, la a cărei cercetare subtilă publicul nu poate participa, dar desigur la doctrinele care, după o asemenea pregătire, pot să-i apară în primul rând destul de clar evidente.
Melancolia îi face pe unii oameni să fie indiferenţi la ce gândesc alţii.
Toate fenomenele sunt supuse, după natura lor, a priori unor reguli care determină raporturile lor reciproce într-un timp.
Suferinţa este un impuls către acţiune.
Îndrăzneşte să te foloseşti de mintea ta!
Cerul i-a dăruit omului spre a-i recompensa toate greutăţile, trei lucruri: speranţa, visul şi zâmbetul.
Ce pot cunoaşte? Ce trebuie să fac? La ce pot să sper? (raspundeti singuri)
Nu părăsi pe nimeni din cauza unor cuvinte. Faptele contează.
Printr-o minciună, un om... îşi anihilează demnitatea sa de om.
Minciuna e odioasă când cineva profită de pe urma ei.
Comportă-te în aşa fel încât ce faci să fie un exemplu al felului în care ar trebui să arate omenirea.
Autonomia voinţei este unicul principiu al tuturor legilor morale şi al datoriilor care le sunt conforme; din contră, orice eteronomie a liberului arbitru nu numai că nu întemeiază nicio obligaţie, ci mai curând este opusă principiului obligaţiei şi moralităţii voinţei. Principiul unic al moralităţii constă în independenţa de orice materie a legii (anume de un obiect râvnit) şi în acelaşi timp totuşi în determinarea liberului arbitru de simpla formă legislativă universală de care trebuie să fie capabilă o maximă. Dar această independenţă este libertate în sens negativ, iar această legislaţie proprie a raţiunii pure, şi ca atare practice, este libertate în sens pozitiv.Acţionează astfel încât maxima voinţei tale să poată oricând valora în acelaşi timp ca principiu al unei legislaţii universale.
Principiile practice sunt judecăţi care cuprind o determinare universală a voinţei, căreia îi sunt subordonate mai multe reguli practice. Ele sunt subiective sau maxime, când condiţia este considerată de către subiect ca valabilă numai pentru voinţa lui; dar sunt obiective sau legi practice, când condiţia e recunoscută ca obiectivă, adică valabilă pentru voinţa oricărei fiinţe raţionale.
Într-un cuvânt: ştiinţa (cercetată critic şi îndrumată metodic) este poarta îngustă care duce la doctrina înţelepciunii, dacă prin aceasta nu înţelegem numai ce facem, ci ceea ce trebuie să servească de îndreptar dascălilor, spre a netezi bine şi a face cunoscută calea spre înţelepciune, pe care fiecare trebuie să meargă şi spre a feri pe alţii să apuce pe căi greşite: o ştiinţă a cărei depozitară trebuie să rămână totdeauna filosofia, la a cărei cercetare subtilă publicul nu poate participa, dar desigur la doctrinele care, după o asemenea pregătire, pot să-i apară în primul rând destul de clar evidente.
Conceptul de datorie reclamă deci acţiunii în chip obiectiv acordul cu legea, iar maximei ei îi reclamă subiectiv respect pentru lege, ca fiind unicul mod de determinare a voinţei prin lege. Pe aceasta se bazează diferenţa între conştiinţa de a fi acţionat conform datoriei sau de a fi acţionat din datorie, adică din respect pentru lege; primul mod de a acţiona (legalitatea) este posibil şi atunci când numai înclinaţiile ar fi fost principiile determinante ale voinţei, dar cel de-al doilea (moralitatea), valoarea morală, trebuie să fie situată exclusiv în aceea că acţiunea are loc din datorie, adică numai de dragul legii.
Legea morală nu exprimă deci altceva decât autonomia raţiunii pure practice, adică a libertăţii, şi această autonomie este însăşi condiţia formală a tuturor maximelor, singura prin care ele pot fi de acord cu legea practică supremă. Dacă prin urmare materia voliţiunii, care nu poate fi altceva decât un obiect al unei râvniri, care este legată, cu legea, intervine în legea practică ca condiţie a posibilităţii acestei legi, de aici rezultă heteronomia liberului arbitru, anume dependenţa de legea naturală, de a urma vreun impuls sau vreo înclinaţie, şi voinţa nu-şi dă ea însăşi legea, ci numai preceptul pentru supunerea raţională la legile patologice; dar maxima, care în chipul acesta nu poate conţine în sine niciodată forma universal legislativă, nu numai că nu creează în acest mod nicio obligaţie, ci este ea însăşi contrară principiului unei raţiuni pure practice, prin aceasta contrară deci şi simţământului moral, chiar dacă acţiunea care provine din el ar fi conformă legii.

Tot interesul raţiunii mele (atât cel speculativ cât şi cel practic) e cuprins în următoarele trei întrebări:
1. Ce pot şti?
2. Ce trebuie să fac?
3. Ce-mi este îngăduit să sper?
Două lucruri umplu sufletul cu mereu nouă şi crescândă admiraţie şi veneraţie, cu cât mai des şi mai stăruitor gândirea se ocupă cu ele: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine. Pe ambele nu ai voie să le cercetez şi să le presupun numai, ca şi când ar fi învăluite în întunecimi sau situate în extravagant, în afara orizontului meu; le văd în faţa mea şi le leg nemijlocit cu conştiinţa existenţei mele. Primul începe din locul pe care-l ocup în lumea sensibilă externă şi lărgeşte conexiunea în care mă aflu, în spaţiu imens de lumi peste lumi şi de sisteme peste sisteme, şi pe deasupra în durata ilimitată a mişcărilor lor periodice, a începutului şi duratei lor. Al doilea începe de la eul meu invizibil, de la personalitatea mea, şi mă reprezintă într-o lume care are o adevărată infinitate, de care numai intelectul îşi poate da seama, şi de care (iar prin ea, în acelaşi timp, şi cu toate acele lumi vizibile) mă recunosc legat, nu ca în prima, numai contigent, ci în chip universal şi necesar.
Există deci o dialectică naturală şi inevitabilă a raţiunii pure; nu e vorba de o dialectică în care să se încurce vreun diletant din lipsă de cunoştinţe sau pe care vreun sofist a născocit-o ingenios pentru a zăpăci pe oameni cu mintea întreagă, ci de una care este inseparabil legată de raţiunea omenească şi care, chiar după ce i-am descoperit iluzia, nu încetează totuşi de a momi şi de a o arunca neîncetat în rătăciri momentane, care trebuie mereu înlăturate.
Această universalitate nu poate rezulta însă nici din concepte, deoarece nu există o trecere de la concepte la sentimentul de plăcere şi neplăcere (cu excepţia legilor pure practice care conţin însă un interes, dar care nu este legat de judecata de gust pură). Prin urmare, cu judecata de gust trebuie asociată, având conştiinţa caracterului ei total dezinteresat, o pretenţie de valabilitate pentru toţi, care nu este o universalitate referitoare la obiecte, cu alte cuvinte, judecăţii de gust îi este proprie pretenţia de universalitate subiectivă.Numim frumos ceea ce este reprezentat fără concept ca obiect al unei satisfacţii universale. Această definiţie a frumosului poate fi dedusă din cea precedentă care-l prezintă ca pe un obiect al unei satisfacţii cu totul dezinteresate. Căci cel care este conştient că un lucru i-a produs lui însuşi o satisfacţie dezinteresată nu poate aprecia acest lucru altfel decât că el trebuie să conţină cauza satisfacţiei pentru oricine.
Dacă deci există un principiu practic suveran şi, în ce priveşte voinţa omenească, dacă există un imperativ categoric, el trebuie să fie un astfel de principiu încât din reprezentarea a ceea ce este în mod necesar scop pentru oricine, fiindcă este scop în sine, să constituie un principiu obiectiv al voinţei, prin urmare care poate servi ca lege practică universală. Fundamentul acestui principiu este: natura raţională există ca scop în sine. Astfel îşi reprezintă omul în mod necesar propria lui existenţă şi în acest sens el este un principiu subiectiv al acţiunilor omeneşti. Dar la fel îşi reprezintă şi orice altă fiinţă raţională existenţa ei în virtutea aceluiaşi principiu raţional care este valabil şi pentru mine; deci el este în acelaşi timp un principiu obiectiv, din care, ca dintr-un principiu practic suveran, trebuie să poată fi deduse toate legile voinţei. Imperativul practic va fi deci următorul: acţionează astfel ca să foloseşti umanitatea atât în persoana ta, cât şi în persoana oricui altuia totdeauna în acelaşi timp ca scop, iar niciodată ca mijloc.
Raţiunea pură este în sine practică şi dă (omului) o lege universală, pe care noi o numim legea morală.
Deoarece satisfacţia nu se bazează pe vreo înclinaţie a subiectului (nici pe vreun interes asupra căruia el a reflectat), ci cel care judecă se simte pe deplin liber faţă de satisfacţia pe care i-o provoacă obiectul, el nu poate găsi nici o condiţie particulară ca temei al satisfacţiei de care subiectul acesteia să depindă în mod exclusiv; ca atare, satisfacţia trebuie considerată ca întemeindu-se pe ceea ce el poate presupune la altul; în consecinţă, el trebuie să se considere îndreptăţit să atribuie fiecăruia o satisfacţie asemănătoare. El va vorbi deci despre frumos, ca şi cum frumuseţea ar fi o proprietate a obiectului, iar judecata ar fi logică (oferind prin concepte o cunoştinţă despre obiect), deşi ea este doar estetică şi conţine numai o raportare a reprezentării obiectului la subiect; căci ea se aseamănă totuşi cu judecata logică prin aceea că valabilitatea ei poate fi presupusă pentru fiecare.
Se poate spune că simţurile nu greşesc niciodată, dar nu pentru că ar avea în permanenţă judecăţi corecte, ci pentru că ele nu judecă în niciun fel.
Reguli ale fericirii: ceva de făcut, cineva pe care să-l iubeşti, ceva la care să speri.
Cel ce nu e cultivat e brut, cel ce nu e disciplinat e sălbatic.
Înţelepciunea faptului că existăm ne îndeamnă să venerăm ceea ce ne-a fost refuzat la fel cum venerăm ceea ce ne-a fost acordat.
Nu încape nicio îndoială că orice cunoaştere a noastră începe cu experienţa; căci prin ce altceva ar putea fi deşteptată spre funcţionare facultatea noastră de cunoaştere, dacă nu prin obiecte care exercită influenţe asupra simţurilor noastre şi care, pe de o parte, produc ele însele reprezentări, pe de altă parte, pun în mişcare activitatea noastră intelectuală, pentru a le compara, a le lega sau a le separa, prelucrând astfel materialul brut al impresiilor sensibile într-o cunoaştere a obiectelor care se numeşte experienţă? Astfel, cronologic, nicio cunoaştere nu precede în noi experienţa, şi cu ea începe orice cunoaştere.
Nimic nu este mai folositor decât studiul geografiei spre a deştepta sănătoasa judecată a omului.
Tot ce dictează natura este bun pentru o anumită intenţie. Întreaga natură, în general, nu este de fapt nimic altceva decât o coeziune de fenomene după reguli: şi nu există nicăieri lipsa de reguli.
Trei lucruri ne ajută să suportam greutăţile vieţii: speranţa, somnul şi râsul; acestea au fost date omului ca echilibru al suferinţelor pe care le are de îndurat în timpul vieţii.
Noi trăim într-o epocă a disciplinării, culturii şi civilizării, dar suntem încă departe de epoca moralizării. În starea actuală a oamenilor putem spune că fericirea statelor creşte o dată cu mizeria oamenilor.
Inteligenţa să nu procedeze numai în mod mecanic, ci şi având conştiinţa unei reguli.
Omul poate să-şi realizeze esenţa doar atunci când o realizează obiectual, adică atunci când prin "forţele sale esenţiale" produce o lume exterioară, materială, obiectuală, în crearea căreia el există cu adevărat. Crearea practică a unei lumi de obiecte, prelucrarea naturii neorganice este autoafirmarea omului ca fiinţă generică conştientă. În această activitate omul se manifestă conform genului său, ca fiinţă umană, spre deosebire de plante, animale şi lumea anorganică.
Omul devine o fiinţă morală numai dacă raţiunea sa se înalţă până la noţiunile datoriei şi legii.
Omul lipsit de educaţie nu ştie să se servească de libertatea sa.
Din lemnul strâmb al omenirii nu s-a tăiat niciodată vreo scândură dreaptă.
Legea universală a justiţiei este să acţionăm în exterior în aşa fel încât folosirea liberă a voinţei noastre să fie compatibilă cu libertatea oricui, potrivit unei legi universale.
O educaţie bună este izvorul întregului bine în lume.
Poartă-te în aşa fel încât fiecare gest al tău să-ţi rămână în amintire!
Libertatea este un compromis între posibilitatea de a-ţi exercita propriile alegeri şi respectul faţă de ceilalţi.
Fă ceea ce trebuie să faci, orice s-ar întâmpla.
A face apel la curaj înseamnă a-l inspira pe jumătate.
Persoanele a căror viaţă are un preţ se tem de moarte cel mai puţin.
O lectură plăcută este tot aşa de folositoare sănătăţii noastre, ca şi exerciţiile fizice corporale.
Frumuseţea unui gest este apreciată când acesta este făcut uşor şi fără efort.
Tot ce spunem trebuie să fie veridic, dar asta nu înseamnă că orice adevăr trebuie să fie spus în public.
Nu este bine să oferim întotdeauna copiilor recompense. Astfel ei pot deveni egoişti şi li se dezvoltă credinţa că orice lucru se poate vinde sau cumpăra.
Datoria! Un cuvânt remarcabil care nu conţine în sine nimic măgulitor pentru oameni.
Oamenii ar fugi unul de altul dacă s-ar vedea unul pe altul în lumina maximei sincerităţi.
Conştiinţa ne dictează purtarea pe care trebuie să o avem, judecata pe aceea care am avut-o.
Virtutea înseamnă prezenţa curajului şi a vitejiei, fapt care presupune şi existenţa unui duşman.
Cea mai mare plăcere senzuală, care nu conţine nici urmă de dezgust, este odihna sănătoasă de după muncă.
Orice realitate în percepţie are un grad, astfel încât între acest grad şi negaţie să aibă loc o serie infinită de grade tot mai mici şi dacă fiecare simţ trebuie să aibă un grad determinat de receptivitate a senzaţiilor, atunci nicio percepţie, deci şi nicio experienţă nu e posibilă care să dovedească, fie nemijlocit, fie mijlocit (prin orice digresiune în raţionament), o absenţă totală a oricărui real, adică, din experienţă, nu poate fi scoasă niciodată dovada unui spaţiu sau a unui timp vid. Căci, mai întâi, absenţa totală a realului în intuiţia sensibilă nu poate fi ea însăşi percepută; în al doilea rând, ea nu poate fi dedusă dintr-un singur fenomen şi din diferenţa de grad a realităţii lui, sau nici nu e îngăduit să fie admisă vreodată pentru explicarea acestui fenomen.
În căsătorie, un cuplu trebuie să formeze un fel de personalitate morală unică.
Metafizica este astfel şi desăvârşirea oricărei culturi a raţiunii omeneşti, care este indispensabilă, dacă lăsăm la o parte influenţa ei, ca ştiinţă, asupra unor anumite scopuri determinate. Căci ea consideră raţiunea după elementele şi după maximele ei supreme, care trebuie să servească drept bază însăşi «posibilităţii» unor ştiinţe şi «folosirii» tuturor. Că ea, ca simplă speculaţie, serveşte mai mult spre a preveni erori decât spre a extinde cunoaşterea, nu-i diminuează valoarea, ci mai curând îi dă demnitate şi prestanţă prin oficiul de cenzor, care asigură ordinea generală şi armonia, ba chiar bunăstarea comunităţii ştiinţifice, împiedicând ca lucrurile ei îndrăzneţe şi fecunde să se abată de la scopul principal, fericirea universală.
Când medităm asupra unui obiect trebuie să începem întotdeauna prin a judeca provizoriu, trebuie să presimţim într-un fel oarecare conştiinţa, care ne este dată parţial prin meditaţie. Iar când vrem să facem intervenţii sau descoperiri trebuie să elaborăm întotdeauna un plan provizoriu; altfel gândurile rătăcesc doar la întâmplare.
Ar fi o mare fanfaronadă dacă cineva s-ar numi pe sine însăşi un filosof şi ar pretinde că a ajuns să se asemene prototipului care nu există decât în Idee.
Gustul este facultatea de apreciere a unui obiect sau a unei reprezentări printr-o plăcere sau neplăcere, fără niciun interes. Obiectul unei astfel de satisfacţii se numeşte frumos.
Toată cultura şi arta care înfrumuseţează omenirea sunt rezultate ale nesociabilităţii.
Cel ce se transformă în vierme nu se poate plânge după aceea că e călcat în picioare.
Imaturitatea este incapacitatea de a-ţi utiliza inteligenţa fără a fi ghidat de o altă inteligenţă.
Singurele obiecte ale unei raţiuni practice sunt deci cele de Bine şi Rău. Căci prin cel dintâi se înţelege un obiect necesar al facultăţii de a râvni, prin cel de-al doilea unul al facultăţii de a detesta, ambele însă după un principiu al raţiunii.
Prin meditare se înţelege a reflecta sau a gândi metodic. Meditarea trebuie să însoţească orice lectură şi orice învăţare. Pentru aceasta este necesar ca la început să efectuam cercetări preliminare şi după aceea să ne ordonăm gândurile sau să le reunim pe baza unei metode.
Proverbele constituie limbajul plebei şi fac dovada unei lipse totale de agerime în societatea lumii rafinate.
Un intelect corect este acela: care nu străluceşte atât prin mulţimea conceptelor sale, cât prin conformitatea lor cu cunoaşterea obiectului, deci cu facultatea şi dexteritatea de a avea aprehensiunea adevărului.
Fiecare om trebuie respectat ca un scop în sine, şi este o crimă împotriva demnităţii sale care îi aparţine în calitatea sa de fiinţă umană să-l foloseşti ca pe un mijloc pentru a atinge orice scopuri externe lui.
Sublim este ceea ce, prin simplul fapt că-l putem gândi, dovedeşte existenţa unei facultăţi a sufletului care depăşeşte orice unitate de măsură a simţurilor.
Buna educaţie e tocmai izvorul din care iese tot binele în lume.
Omul poate fi sau numai dresat, îndreptat, instruit în mod mecanic, sau într-adevăr luminat. Se dresează câini, cai, şi se pot dresa şi oameni.
Educaţia publică îşi are avantajele cele mai evidente, căci prin ea copiii învaţă să-şi măsoare puterile, învaţă limitarea prin dreptul altora. Aici nimeni nu se bucură de privilegii, deoarece pretutindeni se simte rezistenţă, deoarece nimeni nu poate ieşi la suprafaţă decât când excelează prin meritul propriu.
Tot ce cunoaştem începe cu simţurile, trece apoi la înţelegere şi se termină cu raţiune. Nu există nimic deasupra raţiunii.
Neglijarea disciplinei este un rău mai mare decât neglijarea culturii, căci aceasta se mai poate completa mai târziu; sălbăticia însă nu se poate şterge – şi o greşeală în disciplină nu poate fi îndreptată niciodată.
Nu uitaţi că tot memoria este aceea care ne aminteşte că... am uitat ceva.
E de datoria mea - aceasta este unica motivaţie morală.
Cel care e îndrăgostit cu pasiune devine inevitabil orb din cauza obiectului iubirii sale, deşi în general îşi recapătă vederea la opt zile după căsătorie.
Maxima avidităţii nesăţioase (ca şi a risipitorului) este să-ţi procuri şi să deţii toate mijloacele bunăstării în intenţia desfătării. În schimb, cea a zgârceniei, e dobândirea şi stăpânirea tuturor mijloacelor bunăstării, dar fără intenţia desfătării (adică fără ca desfătarea să fie scopul, ci doar stăpânirea).
Raţiunea şi progresul universal împing înainte mersul istoriei.
Regula judecăţii supusă legilor raţiunii pure practice este următoarea: Întreabă-te pe tine însuţi, dacă acţiunea pe care o plănuieşti, presupunând că ar trebui să se întâmple după o lege a naturii din care tu însuţi ai face parte, ai putea s-o consideri posibilă prin voinţa ta? În realitate, conform acestei reguli judecă fiecare dacă acţiunile sunt moral bune sau rele.
Aveţi curajul de a vă folosi propriul simţ al raţiunii!
Ne încântă gândul că natura umană se va dezvolta tot mai bine prin educaţie, căreia îi putem da o formă potrivită umanităţii. Asta ne deschide vederea spre un viitor mai fericit al genului uman.
Dacă urmărim cu atenţie mersul conversaţiilor din cercurile amestecate, care nu se compun numai din savanţi şi pedanţi, ci şi din oameni de afaceri sau cucoane, observăm că în afară de poveşti şi glume, mai are loc şi o conversaţie, anume discuţia serioasă: fiindcă poveştile, dacă trebuie să aibă noutate şi cu ea interes, se termină îndată, iar glumele devin uşor banale. Dar în toate discuţiile serioase nu există nici una care să provoace ralierea persoanelor, care altfel se plictisesc repede în orice discuţii subtile, şi care să aducă în societate o anumită însufleţire, decât discuţia despre valoarea morală a cutărei sau cutărei acţiuni, prin care trebuie să se constituie caracterul vreunei persoane.
Cel care este crud cu animalele devine nemilos şi în relaţiile sale cu oamenii. Poţi judeca inima unui om după felul cum tratează animalele.
Înţelepciunea inexplorabilă prin care existăm nu e mai puţin demnă de veneraţie pentru ceea ce ne-a refuzat decât pentru ceea ce ne-a acordat.
Un lucru este sigur: că moralitatea are valoare pentru noi, nu pentru că ne interesează, ci ne interesează pentru că are valoare pentru noi, oamenii, întrucât izvorăşte din voinţa noastră concepută ca inteligenţă, adică din adevăratul nostru eu.
A-ţi asigura propria fericire este datorie (cel puţin indirect), căci nemulţumit de propria-ţi stare, copleşit de multe griji şi în mijlocul unor trebuinţi nesatisfăcute, ai putea deveni uşor o mare ispită pentru violarea datoriilor.
E cea mai mare însemnătate ca toţi copiii să înveţe de mici să muncească.
Nu este suficient să făptuieşti ceea ce este drept, ci trebuie ca fapta ta să fie făcută exclusiv de dragul dreptăţii.
Să năzuim a considera multe totdeauna ca datorie. O acţiune trebuie să aibă pentru mine valoare nu pentru că e de acord cu înclinaţia mea, ci pentru că prin aceasta îmi îndeplinesc datoria.
Tot ce spui, atât altora cât şi ţie, să fie adevărat – iată ceva ce nu poate fi întotdeauna sigur, deoarece poţi greşi; dar se poate şi trebuie întotdeauna să fii sigur că ceea ce spui e sincer pentru că de asta îţi poţi da seama imediat.
Disciplina îl opreşte pe om să se abată prin impulsurile sale animalice de la menirea sa, de la umanitate.
Duioasă şi caraghioasă amintire în acelaşi timp: primul salon în care, la optsprezece ani, intri singur şi fără niciun sprijin! Privirea oricărei femei mă intimida. Cu cât voiam să plac mai mult, cu atât eram mai stângaci. Despre toate lucrurile aveam numai idei false; sau mă dăruiam fără niciun motiv, sau vedeam un duşman în oricine, numai pentru că mă privea cu gravitate. Dar ce frumoasă era o zi frumoasă pe atunci, în toiul celor mai cumplite nenorociri datorite timidităţii mele!
Copiii trebuie educaţi nu potrivit cu starea prezentă, ci cu starea mai bună, posibilă în viitor, a genului uman.
Două lucruri umplu sufletul cu veşnic nouă şi adâncă admiraţie şi veneraţie cu cât mai des şi mai stăruitor gândirea umană se îndreaptă spre ele: cerul înstelat deasupra mea şi legea umană în mine.
Geniul este dispoziţia înnăscută a spiritului uman prin care natura dă artei regulile sale.
Elocinţa este un atribut al înţelepciunii însufleţită de sensibilitate.
Copiii nu trebuie să fie dresaţi în mod mecanic, ci să fie învăţaţi să gândească.
A fi responsabil faţă de sine înseamnă a-ţi respecta propria demnitate.
Omului obtuz îi lipseşte spiritul, prostului înţelegerea.
Fericirea este totdeauna ceva care este în adevăr plăcut celui ce-o posedă, dar nu este bună numai prin sine în mod absolut şi în toate privinţele, ci presupune totdeauna ca condiţie purtarea morală conformă legii.
Omul nu poate ajunge om decât prin educaţie.
În educaţie totul depinde de faptul de a stabili pretutindeni principii exacte, făcându-i pe copii să le înţeleagă şi să le primească cu plăcere. Ei trebuie să înveţe a pune în locul dispreţului, urii, oroarea de ceea ce-i revoltător şi absurd; a pune numai oroarea interioară în loc de cea exterioară, faţă de oameni şi faţă de pedepsele divine; stimă de sine şi demnitate interioară – în locul opiniei oamenilor, valoare interioară a acţiunii şi a făptuirii – în loc de vorbe şi emoţii, inteligenţă – în loc de sentiment, şi veselie şi pietate cu bună-dispoziţie – în loc de devoţiune morocănoasă, timidă şi întunecată.
Arta perfectă se reîntoarce la natură.
Dacă ştiinţa înseamnă cunoaştere organizată, atunci înţelepciunea reprezintă viaţa organizată.
Nu-mi daţi sfaturi! Ştiu să greşesc şi singur!
Etica este filozofia convingerii.
Priveşte în persoana aproapelui tău pe cineva egal cu tine în demnitate şi abţine-te de-al face unealtă pentru ajungerea scopurilor tale egoiste.
Două lucruri umplu sufletul de o admiraţie şi de un respect ce se reînoiesc mereu şi care sporesc pe măsură ce gândul revine la ele mai des şi se opreşte mai mult asupra lor: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală din lăuntrul meu.
Dreptul este totalitatea condiţiilor în care voinţa liberă a fiecăruia poate coexista cu voinţa liberă a tuturora, în conformitate cu o lege universală a libertăţii.
Raţiunea nu lucrează instinctiv, ci cere încercări, practică şi învăţare pentru a progresa treptat de la un nivel de înţelegere la celălalt.
Frumosul este ceea ce place în mod universal fără concept.
Fericirea este starea unei fiinţe raţionale în lume, căreia, în întregul existenţei ei, totul îi merge după dorinţă şi voinţă, şi se bazează deci pe acordul naturii cu întregul ei scop, precum şi cu principiul esenţial de determinare al voinţei ei.
Frumuseţea este forma finalităţii unui obiect, întrucât o percepem fără reprezentarea unui scop.
Reflectăm mai mult când ascultăm decât când citim.
Iluminarea este ieşirea omului din starea sa de imaturitate auto-impusă.
Omul este singura fiinţă care trebuie educată. Prin educaţie înţelegem anume îngrijirea (hrana, întreţinerea), disciplina şi instrucţia însoţită de cultură. Drept urmare, omul este copil sugar, elev şi discipol.
Principiul finalităţii nu e constitutiv, ci regulator.
Nu importă ce face natura din om, ci ceea ce el însuşi face din sine.
Numesc transcendentală orice cunoaştere care se ocupă în genere nu cu obiecte, ci cu modul nostru de cunoaştere a obiectelor, întrucât acesta este posibil a priori.
Judecăţile matematice sunt toate sintetice şi bazate pe intuiţie.
Când minţim, roşim. Dar nu roşim de fiecare dată când minţim. De multe ori roşim atunci când ne este ruşine pentru neruşinarea celor care ne învinuiesc.
Câmpul propriu al geniului este cel al imaginaţiei; întrucât aceasta este creatoare, şi fiind mai puţin supusă constrângerii regulii decât alte facultăţi, ea este mai capabilă decât acestea de originalitate.
Geniul este talentul de a inventa ceea ce nu poate fi nici predat, nici învăţat.
Arta nu urmăreşte reprezentarea unui lucru frumos, ci frumoasa reprezentare a unui lucru.
Religia este recunoaşterea tuturor îndatoririlor noastre ca fiind porunci divine.
Frângerea voinţei produce o mentalitate de sclav, pe când rezistenţa naturală produce docilitate.
Trebuie să ai curaj să-ţi utilizezi propria minte!
Conceptele fără materie sunt vide.
Deţinerea puterii corupe inevitabil raţiunea.
Minciuna este dispreţuirea şi oarecum nimicirea propriei tale demnităţi umane.
Educaţia morală nu trebuie să înceapă cu îmbunătăţirea moravurilor, ci cu schimbarea modului de cugetare şi cu formarea caracterului.
Deşi toate cunoştinţele noastre încep cu experienţa, nu înseamnă că şi evoluează din aceasta.
Trăieşte-ţi viaţa ca şi cum fiecare faptă a ta ar deveni lege universală.
Datoria este necesitatea de a săvârşi o faptă din respect pentru legea morală.
Omul lipsit de educaţie nu ştie să se servească de libertatea sa.
În acest sens universal, domeniul filosofiei, poate fi redus la următoarele întrebări: Ce pot să ştiu?, Ce trebuie să fac?, Ce pot spera?, Ce este omul? La prima întrebare răspunde metafizica, la a doua, morala, la a treia, religia, iar la ultima, antropologia.
Respectul este un tribut pe care nu-l putem refuza meritului, fie că vrem, fie că nu; dacă putem eventual să-l împiedicăm de a se exterioriza, nu putem împiedica totuşi să-l resimţim interior.
Când dreptatea piere, nu mai este nimic care să poată da preţ vieţii oamenilor.
Frumosul este simbolul binelui moral.
O dilemă este un silogism ipotetic disjunctiv, ori o concluzie ipotetică, ale cărei consecinţe sunt o judecată disjunctivă.
Forţa este capacitatea de a depăşi mari obstacole. Ea se numeşte putere atunci când poate înfrânge chiar şi opoziţia a ceea ce posedă forţă. Natura, considerată în judecata estetică ca o forţă, care nu are asupra noastră nicio putere, este dinamic-sublimă.
Omul a fost făcut dintr-un lemn aşa de noduros, încât e lucru îndoielnic că s-ar putea ciopli vreodată din el ceva absolut drept.
Multe cărţi ar fi reuşit să fie mai clare dacă nu şi-ar fi dorit să fie atât de clare.
Raţiunea este condiţia permanentă a tuturor actelor de voinţă prin care se manifestă omul.
Poartă-te în aşa fel, încât, dacă universul ar fi să se ia după tine 24 de ore, să nu se ajungă la haos!
Cel care se teme nu poate judeca sublimul naturii, aşa cum cel care este dominat de înclinaţie şi dorinţă nu poate judeca frumosul.
Orice om are pretenţii îndreptăţite la respect din partea semenilor săi şi, reciproca, el este obligat de asemenea, să-l respecte pe fiecare dintre ei.
Tribunalul pe care omul îl simte în el este conştiinţa.
O propoziţie incorectă e neapărat falsă, dar o propoziţie corectă nu e neapărat adevărată.