RECOMAND ! Nu e important dacă putem sau nu prevedea viitorul, important e să-l facem posibil. Nu folosesc la nimic cerneala şi hârtia cărţii, ci înţelepciunea pe care ea o poartă.

Greşeală a unuia, reuşită a altuia, să nu te preocupe asemenea împărţeli. Nimic nu e fertil decât marea colaborare a unuia prin celălalt. Mişcarea ratată slujeşte mişcării ce reuşeşte. Iar mişcarea ce reuşeşte arată celui ce a greşit scopul pe care îl urmăreau amândoi. Cel ce află infinitul îl află pentru toţi.
Timpul petrecut pentru a îngriji un trandafir face ca trandafirul să fie important.
Amar este gustul odihnei după o acţiune inutilă.
Poruncă ţi s-a dat să judeci omul, dar ţi s-a dat poruncă şi să respecţi omul. Nu este vorba de a judeca pe unul şi a respecta pe altul, ci e vorba de acelaşi om.
Beau ca să uit că mi-e ruşine că beau.
A trăi "periculos" e o formulare neadecvată. Eu nu iubesc pericolul, ceea ce iubesc e viaţa!
Cărţile de geografie sunt cele mai preţioase cărţi. Ele nu se demodează niciodată.
Dacă refuzi să fii răspunzător de înfrângeri, nu vei fi răspunzător nici de victorii.
După ce ai tot ales, te mulţumeşti cu ce ai la îndemână; ba se mai poate să-ţi şi placă.
Când cineva plânge, nu ştii cum să-l ogoieşti, cum să te apropii de el.
Ce este un diamant ori o perlă, dacă nimeni nu le doreşte? Sticlă şlefuită.
O stivă de pietre încetează să fie o simplă stivă de pietre atunci când un singur om o contemplă, imaginându-şi o catedrală.
Devine pitoresc sau strălucitor sau paradoxal ceea ce este făcut pentru a fi privit dintr-o anumită parte, dar care este privit din cu totul alt unghi.
Un zâmbet este adesea esenţialul. Eşti plătit cu un zâmbet. Eşti răsplătit cu un zâmbet. Eşti însufleţit de un zâmbet. Şi calitatea unui zâmbet te poate face să mori.
Ceea ce se va naşte va fi logic şi nu ceea ce este logic se va naşte.
Nu e important dacă putem sau nu prevedea viitorul, important e să-l facem posibil.
A construi viitorul înseamnă a construi prezentul; înseamnă naşterea unei dorinţe valabilă astăzi.
Şerpii boa îşi înghit prada dintr-o dată, fără s-o mai mestece. Pe urmă, nu mai sunt în stare să se mişte şi dorm întruna, timp de şase luni, cât ţine mistuitul.
Dacă vrei să te înalţi, macină-te în luptă cu conflictele tale; ele conduc spre eternitate. E singurul drum care există, şi asta pentru că suferinţa te înalţă atunci când o accepţi.
Viaţa nu este nici simplă nici complicată, nici limpede nici mohorâtă, nici contradictorie, nici coerentă. Este - şi atâta tot. Numai limbajul o ordonează sau o complică, o luminează sau o întunecă, o diversifică sau o unifică.
Dacă vrei să înţelegi cuvântul fericire, trebuie să-l înţelegi ca răsplată şi nu ca scop.
Şi toate străzile întotdeauna duc înspre oameni.
Copilul este aidoma albinei care adună nectarul pentru a face miere. Copilul preface totul în miere.
Descopăr cu inocenţă că egoismul meu nu e chiar aşa de mare, având în vedere faptul că le-am dat altora puterea de-a mă face să sufăr.
Tăcerea ta de acum este tăcerea bobului de grâu aflat în ţărână, unde putrezeşte pentru a deveni spic.
E o nebunie să urăşti toţi trandafirii pentru că te-a împuns un spin, să-ţi părăseşti toate visele pentru că unul nu ţi s-a împlinit, să renunţi la toate încercările pentru că una ţi-a eşuat.
Nu folosesc la nimic cerneala şi hârtia cărţii, ci înţelepciunea pe care ea o poartă.
Tăcere a inimii. Tăcere a simţurilor. Tăcere a cuvintelor lăuntrice, căci e bine să regăseşti Providenţa, care e şi tăcere în eternitate.
Dacă vrei să construieşti un vas, nu bate oamenii la cap să strângă lemn, nu le trasa sarcini şi nu le da de munca ci, mai curând, vorbeşte-le despre imensitatea nesfârşită a mării.Cât despre viitor, datoria noastră nu e să-l ghicim, ci să-l lăsăm să se întâmple.
La ce bun agoniseala unei zile, dacă n-o foloseşti pentru a înveseli ziua următoare.
Când găseşti un diamant care nu-i al nimănui, e al tău. Când găseşti o insulă care nu-i a nimănui, e a ta. Când ai cel dintâi o idee, o brevetezi: e a ta! Aşa că eu sunt stăpânul stelelor, pentru că nimeni înaintea mea nu s-a gândit vreodată să le stăpânească.
În faţa unei taine prea copleşitoare, nici nu mai cutezi să te împotriveşti.
Nu am dreptul să spun sau să fac ceva care să diminueze un bărbat în proprii lui ochi. Ceea ce contează nu este ceea ce cred eu despre el, ci ceea ce crede el despre sine. Rănirea unui om în demnitatea lui este o crimă.
Trăirea se naşte lent. Ar fi puţin prea uşor dacă am putea împrumuta suflete de-a gata.
Înţeleg şi aştept lacrimile. Ele sunt ploaia în care se topeşte primejdia furtunii, descărcarea trufiei şi dăruirea iertării. Să plângă şi voi ierta.
Îmi place de prietenul care rămâne fidel în caz de ispită. Căci dacă n-ar exista ispita, nu ar exista nici fidelitate şi atunci eu n-aş mai avea niciun prieten.
Victoria nu este privelişte admirată din vârful muntelui, ci doar întrezărită din vârful muntelui, după ce muşchii tăi o vor fi construit, e trecere de la o stare la alta.
Caritatea nu a umilit niciodată pe cel care a beneficiat de ea, nici nu l-a legat vreodată în lanţurile recunoştiinţei, căci nu către el, ci către Dumnezeu a fost făcut darul.
Ceea ce tânjeam să îmbrăţişăm nu a era trupul, ci un spirit inefabil, o scânteie, îngerul impalpabil care îşi are sălaşul în trup.
Nu am să încerc să te divid pentru a te cunoaşte. Tu nu eşti nici acest act, nici celălalt, nici suma lor. Nici acest cuvânt, nici celălalt, nici suma lor. Nu te voi judeca nici după aceste cuvinte, nici după aceste acte. Ci voi judeca actele şi cuvintele după tine. Îţi voi cere, în schimb, să mă asculţi. Nu am ce face cu prietenul care nu mă cunoaşte şi-mi cere explicaţii. Nu am putere să mă transpun în neputincioasă zarvă a cuvintelor.
Putin îmi pasa de lumanarea groasa; doar dupa flacara îi masor calitatea.Dreptatea este de a-l cinsti pe păstrător în numele a ceea ce păstrează. La fel de mult precum mă cinstesc pe mine însumi. Căci el reflectă aceeaşi lumină. Oricât de puţin vizibilă ar fi în el această lumină. Dreptatea este să-l consideri ca vehicul şi ca drum.
La început te vei aşeza în iarbă puţin mai departe de mine. Eu mă voi uita la tine cu coada ochiului, dar tu nu vei spune nimic. Cuvintele pot fi un izvor de neînţelegeri. Dar în fiecare zi tu te vei putea aşeza tot mai aproape de mine...
E bine ca timpul care se scurge să nu ne macine şi să ne piardă asemenea unui grăunte de nisip, ci să ne împlineasacă. E bine ca timpul să fie o construcţie.
Doar direcţia are un sens. Important este să mergi înspre, nu să ajungi, căci nu ajungi nicăieri, decât în moarte.
Căci ospitalitatea, curtoazia şi prietenia sunt întâlniri ale omului în om. Ce aş căuta în templul unui zeu care s-ar preocupa de înălţimea sau proporţiile credincioşilor săi, sau în casa unui prieten care nu mi-ar accepta cârjele şi m-ar pune să dansez pentru a mă judeca?
Marea greşeală e să nu-ţi dai seama că a primi este cu totul altceva decât a accepta. A primi înseamnă în primul rând a dărui, a te dărui pe tine însuţi. Avar nu este acela care nu se ruinează făcând daruri, ci acela care nu-şi dăruieşte lumina obrazului în schimbul ofrandei tale. Avar este pământul care nu se înfrumuseţează acolo unde ţi-ai aruncat seminţele.
Dragostea - iluzia este să o întâlneşti, când de fapt ea se învaţă.
Accepţi să mori doar pentru ceea ce te face să trăieşti.
Îi numesc pleavă pe toţi cei ce trăiesc din gesturile altora şi asemenea cameleonului iau culorile altora, iubesc partea de unde le vin darurile, gustă aclamaţiile şi se judecă în oglinda mulţimii.
Căci ce milă e aceea care nu ia în braţe pentru a legăna?
Pentru a exista un copac înflorit, trebuie mai intai sa existe un copac, iar pentru a exista un om fericit, trebuie înainte de toate sa fie un om.
Nu iubi primăvara, ci înfăţişarea unei anumite flori în care primăvara s-a închis; nu iubi dragostea, ci pe cel în care dragostea se întruchipează.
Nu poţi înfrumuseţa un templu dacă îl reclădeşti şi îl reclădeşti mereu.
Am aflat că omul este asemenea unei citadele. Răstoarnă zidurile pentru a-şi găsi libertatea, dar nu mai e decât fortăreaţa nimicită, deschisă înspre stele. Atunci începe spaima de a nu mai fi.Orice progres al omului constă în a descoperi, una după alta, că întrebările lui n-au sens.
Astfel îmi vorbea tatăl meu: "Obligă-i să clădească un turn împreună, şi-i vei transforma în fraţi. Dacă vrei să se urască, aruncă-le grăunte."
Cel ce iubeşte doar apropierea dragostei nu va cunoaşte niciodată întâlnirea cu ea.
Virtutea este perfecţiunea stării umane, iar nu absenţa defectelor.
Libertatea nu este absenţa regulilor, iar ordinea nu este absenţa libertăţii.
Dragostea de sine e contrariul dragostei.
Cei ce nu schimbă nimic nu devin nimic. Viaţa nu va fi servit împlinirii lor. Iar timpul curge pentru ei asemenea unui pumn de nisip, pierzându-l.
Nu există amnistie divină care să te scutească de a deveni. Ai dori să fii; nu vei fi decât în eternitate, după ce vei fi fost plămădit şi vei fi devenit din actele tale, căci omul, vezi tu, se naşte greu.
A pregăti viitorul nu înseamnă decât a crea prezentul. Şi eu, în această dimineaţă, mi-am curăţat trandafirii.
Nu-mi cere, deci, mie, conducător al unui imperiu, de a cuceri fericirea pentru tot poporul meu. Nu-mi cere mie, sculptor, să alerg după frumuseţe; m-aş opri în loc, neştiind încotro să alerg. Cere-mi doar să le clădesc un suflet în care un asemenea foc să poată arde.
Ucenicia dragostei nu o faci decât odihnindu-te de dragoste. Iar ucenicia priveliştii albastre a munţilor tăi nu o faci decât printre stâncile ce duc înspre creastă, iar ucenicia veşniciei n-o faci decât prin rugile fără răspuns.
Pentru a se împlini, omul trebuie sa creeze, nu sa repete. Nu reproşezi pământului că nu înalţă un cedru.
Mult timp tu nu avuseseşi ca distracţie decât farmecul apusurilor de soare.Şi tu, dacă vrei să te înalţi, macină-te în luptă cu conflictele tale: ele conduc spre eternitate. E singurul drum care există. Şi pentru asta suferinţa te înalţă, atunci când o accepţi.
Noapte, iubită. Noaptea, când cuvintele se veştejesc, iar lucrurile capătă viaţă. Atunci când analiza destructivă a zilei e sfârşită şi tot ceea ce este cu adevărat important redevine întreg şi logic din nou. Atunci când omul îşi readună sinele fragmentat şi creşte cu seninătatea unui arbore.
A dărui înseamnă a arunca un pod peste abisul singurătăţii tale.
Munca este o calitate a omului, care nu are niciun nume. Această calitate poate fi însoţită de veselia cea mai zâmbitoare. Este acea calitate a tâmplarului care se aşează de la egal la egal în faţa bucăţii sale de lemn, o pipăie, o măsoară, şi, departe de a o trata cu uşurinţă, îşi adună pentru ea toată priceperea.
Stăpânul domeniului poartă în inima sa, plimbându-se în roua dimineţii, până şi somnul argaţilor. Dar ceea ce este misterios în om, care desperă dacă iubirea se îndepărtează de el, este că, atunci când el însuşi încetează de a iubi sau de a venera imperiul, nu-şi bănuieşte propria secătuire.
A oferi cultură înseamnă a oferi setea de cunoastere. Restul va fi o consecinţă.
Nu există o fatalitate exterioară. Dar există o fatalitate interioară; vine o clipă în care descoperi că eşti vulnerabil, şi atunci erorile te îmbie ca o ameţeală.
În viaţă, nu există soluţii. Există forţe active: ele trebuie create şi soluţiile se vor ivi în mod firesc.
De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o ţară!
Perfecţiunea e atinsă nu atunci când nu mai este nimic de adăugat, ci când nu mai este nimic de înlăturat.

Numai timpul petrecut cu floarea ta face ca ea să fie atât de preţioasă.

Florile sunt plăpânde. Şi neştiutoare. Se apără şi ele cum pot. Se cred nemaipomenite cu spinii lor.
Apă, tu eşti nu numai necesară vieţii, ci eşti însăşi viaţa; eşti bogăţia fără seamăn pe Pământ, tu eşti cea mai delicată, cea mai pură, tu eşti sufletul Pământului.
Nu trebuie să întâlneşti omul la suprafaţă, ci la al şaptelea etaj al sufletului, inimii şi cugetului său.
Ajunge să te gândeşti că undeva, printre milioane de stele, există fiinţa iubită.
Dacă muncim numai pentru bunurile materiale, ne clădim singuri temniţa.
Drept înainte nu poţi ajunge prea departe.
De aceea e frumos pustiul... fiindcă undeva ascunde o fântână.
În moartea unui om moare o lume necunoscută.
Este orb acela care nu percepe omul decât în actele sale, care crede că actul e singurul care-l reprezintă, sau experienţa tangibilă, sau folosul unui anume avantaj. Ceea ce contează pentru om nu este ceea ce posedă într-un anumit moment...
Atât de tainic e tărâmul lacrimii!