Sertarul lui Nicolae IORGA [ 2 ]

Cearta se transformă în luptă când la capăt se întrevede adevărul.
În curând nu va mai rămânea decât un singur zâmbet: al ispitei.
Cuvinte goale - nori ce trec fără să lase ploaie.
Cei mai mulţi profesori sunt samsarii ştiinţei.
Nu e de condamnat încrederea în sine când se condiţionează fapte mari.
Moartea e o apă neagră care nu se varsă nicăieri.
Înjosesc pe alţii aceia care nu pot să se ridice pe sine.
S-a scris legea după ce nu mai erau judecători.
Când chemi la muncă, să-ţi văd sapa în mână.

Frica are mai multă imaginaţie decât curajul.

Scrisul ar fi foarte obraznic dacă ar fi o cerere de veşnicie.

Înfrângerile în dragoste dor mai mult decât celelalte.
Ai noştri s-au deprins cu cărţi care se citesc singure.
Dispreţul înseamnă de atâtea ori numai neputinţa de a preţui.
În cetatea dreptăţii tale poţi fi ucis; niciodată, înfrânt.
Orice profesor e mai blând decât o conştiinţă trează.
Învăţătura trebuie să fie uneori un drum, totdeauna un orizont.
E un mişel acela care-şi doreşte duşmanii îngenunchiaţi de nenorociri.

Fiecare metafizică preţuieşte în proporţie cu fizica de la care a pornit.
Părul alb pe capul nebun - ce batjocură a firii!
Ambiţiosul suie un munte veşnic înnegurat de însăşi patima sa.
Unii îşi iubesc ţara văzând-o totdeauna de departe.
Furia ingratului contra ta să nu te mâhnească; e flagelaţia lui însuşi.
Simt bătrâneţea numai aceia care n-o înţeleg.
O carte nu-ţi place: ea e rea, sau tu eşti rău.
Desprinde-te a nu mustra decât când eşti gata să îndrepţi.
Când este vânt, zboară şi hârtiile netrebnice de pe drum.
Fă binele cu diplomaţie, căci nu-ţi închipui ce mult supără.
Genealogiile caută strămoşi mari, nu pe cei buni şi cuminţi.

Vai de omul care încape într-o singură carte!
În cele mai multe polemici se discută numai intenţiile.
Un frâu în gură e mai sigur decât lanţuri la picioare.
Mulţi cred că poţi îndrepta un măgar scurtându-i urechile.
Fiecare întâmplare şi faptă are şi ea un adevăr: deprinde-te a-l culege.

Molipsirea sufletească se face numai între sufletele de acelaşi fel.
Între tine şi adevărul pe care l-ai descoperit nu e nicio legătură.
De ce odihnă înainte de moarte, când ne aşteaptă atâta după ea?

Timpul tău să fie al tuturora, dar nu pentru orice.
Să te întrebi ce ai greşit în ziua când vei vedea că nu mai ai duşmani.
Istoria îşi bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se.
Norocul nu se găseşte bine decât în casa unde se munceşte.

Într-o polemică să răspunzi cât are nevoie publicul, nu adversarul.
Oracolul care e întrebat prea adeseori tace. Ia aminte, scriitorule.

O situaţie dă totdeauna mai multe păcate decât virtuţi.
Prigonind, nu distrugi ideea; zdrobind colivia, liberezi vulturul.
E totuşi o mângâiere că prin moartea noastră păstrăm tânără lumea.
Vine o vreme când te cauţi, viu încă, prin morminte.
Fă-ţi datoria oricând. Totdeauna va fi cineva care să te vadă: tu însuţi.
Pentru a continua opera cuiva trebuie să-i oglindeşti personalitatea.
Trufaşul nu poate fi recunoscător; el crede totdeauna că a meritat mai mult.
Linguşirea este plata anticipată a trădării care ţi se pregăteşte.
Sunt scriitori care cad toropiţi, înăbuşiţi de laude.
Înţelepciunea e o marfă pe care cine o vinde a cumpărat-o.
Titlul unei cărţi arată ce a crezut că a scris autorul.
Lingusitorul te linguseste todeauna, cum ar dori sa fie el lingusit.
Veselia omului e ca mirosul florilor: ea nu se înalţă din sufletele veştede.
Faima rugineşte dacă nu o cureţi prin muncă în fiecare zi.
Nu părăseşti un ideal fără să-i laşi ceva din fiinţa ta.
Fereşte-te de acel duşman care vrea să te câştige şi pe tine împotriva ta.
E trist numai când şi un suflet se stinge în trupul care moare.
La uşa dreptăţii să păzească mila, dar să nu stea în scaunul de judecată.

Numai moartea egoistului e deplină: nimic din el nu rămâne în alţii.
Când ai dat drumul porcului în casă, pune-i şi scaun la masă.
Un gând sfânt în haina poeziei e ca o icoană îmbrăcată în argint.
Un gând sfânt în haina poeziei e ca o icoană îmbrăcată în argint.
Poţi face din moartea ta un arc de triumf către nemurire.
Viteazul priveşte pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Ipoteza e o întrebare la care natura e chemată să răspundă, şi ea nu se grăbeşte totdeauna.
Istoria este un tribunal în care se judecă popoarele si naţiunile.
Scrie ca să păstrezi florile gândului tău, pe care altfel le ia vântul.
Numai întoarcerea noastră către trecut ne dă forţa faptelor de azi.
Ataci o părere a unui prost şi te trezeşti cu prostul întreg în discuţie.
De multe ori taci fiindcă eşti convins… de prostia adversarului.
Când ai înţeles cu totul o carte, mai că ai fi vrednic s-o fi scris.
Fericirea adevărată nu poate sta decât în hotare fericite.
Singura ofensă pe care nu o poţi pedepsi este discursul funebru.
Culbecele are şi el două coarne, dar tot se ascunde în căsuţă.
Prostia veche capătă totdeauna un prestigiu, o suită şi produce un venit.
Când oare ura va fi trimisă la sanatoriu şi invidia la casa de corecţie?
Cititorul să zică la mântuirea cărţii tale, nu: "am citit o carte", ci: "am cunoscut un om".
Automulţumirea - cea mai bună piatră de mormânt a talentului.
Minciuna are valoare numai pentru caracterul celui ce-o spune.
Adevărul ce-ţi trebuie ţie nu mai are valoare pentru ceilalţi.
Nu numai că eroismmul nu se poate porunci, dar e cu neputinţă să-l răsplăteşti.
Când hoţul strigă ajutor, să alergi ca să-i scapi victima!
Gândul nu se coboară acolo unde aude prea multă vorbă.
Dacă tu aprinzi focul, nu eşti sigur că-l poţi şi stinge.
Singura cetate ce nu poate fi cucerită cu sila este sufletul omului.
Cea mai rea lene e aceea ce are nevoie şi de vremea altora.
E un succes din care nu te dezmeticeşti decât numai după crimă.
În întunericul fără sfârşit, ochii oamenilor stau închişi totdeauna.
Elefantul nu e fiară pentru că striveşte la fiecare pas câteva furnici.
Cutare care nu e sigur de tată-său are pretenţia să ne înşire strămoşii lui!
La un milion de scântei nu-ţi încălzeşti nici degetul cel mic.
Fierea ta face amară lumea, dar numai pentru tine.
Pe făţarnic roagă-l să păstreze masca. Numai aşa poate fi cuviincios.
Şcoala cea bună e aceea în care şi şcolarul învaţă pe profesor.
Orbul bate totdeauna pe mai mulţi decât cel care vede.
În fiecare noapte luna se aprinde candelă la mormântul vieţii ce a pierit de pe cuprinsul ei.

Realitatea este o platformă de care ne lovim de multe ori.

Când îţi numeri duşmanii, adaugă-te şi pe tine, şi nu începe pedeapsa cu ceilalţi.
Mai degraba ai sa poti numara firele de nisip de pe plaja marii sau stelele de pe cer decat sa-ti cunosti taina sufletului tau, omule....
Caută la ce răspunde omul, dar uită-te mai ales la ce întreabă.
Sunt critici cu personalitate care te arată ca oglinzile ce lungesc sau lăţesc.
Intelepciunea zice: nu ti-a izbutit un lucru, fa altul. Atata mangaiere sa ai.
Norocul nu se găseşte bine decât în casa unde se munceşte.
O mie de oameni cuminţi nu fac atâta tărăboi ca un singur nebun.
Obrăznicia unui obraznic va supăra mai mult pe ceilalţi obraznici.
Vai de omul drept care n-a făcut niciodată dreptate!
Undele fac râul, zice acela care n-a văzut izvorul.
Răzbunarea nu poate avea înţeles; rănind, nu ţi se duce rana din suflet.
Caritatea nu e banul, ci aurul sufletului tău în care-l înfăşuri.
Cea mai mare înjosire a artei e să o întinzi publicului ca un taler de cerşetor.
Şi muştele iubesc mierea, o, diletanţi, dar n-o pot face!
Mulţi se fac conservatori ca să capete ceva de conservat, sau de pierdut.
Moartea nu e o taină; e doar sfârşitul acelei taine mari, care e viaţa.
Bănuiala cuiva îţi arată ce ai putea face în paguba lui.
Nu te încrede în iubirile al căror motiv eşti îndemnat să-l cauţi.
Vine o vreme când scriitorul poate fi înlocuit de rutina condeiului său.
Puricii se vor fi mândrind că elefantul nu e în stare a-i culege cu coşcogeamite proboscidă.
Cartea e mângâiere. Şi ea te face să te strămuţi într-o lume de mulţumire şi bucurie...

Disciplina e urâtă mai ales acelora care n-au calităţi disciplinate.

Câtă vreme nebunul nu se specializează într-o manie, lumea-l suferă.
Dacă ar fi o pedagogie la plante, salcia şi-ar găti vlăstarul ca să fie stejar.
Ca să judeci omul, caută să-l vezi cum iubeşte. Nu poţi greşi.
Scrisul tău să fie ca răşina ce curge din brad: viaţă revărsată.
Dăruieşte semenilor tăi măcar zâmbetul de toate zilele... şi inima ta se va încălzi.
Orice iubire e datoare să se apropie cu reverenţă de sufletul spre care se îndreaptă.
Pisica ordinară a zis cu indignare privind leul: "Ce cotoi grandoman!"
A da oamenilor gânduri mai proaste decât ale lor e o mare neobrăzare!
Iubind pe cineva, l-ai luat în sufletul tău fără ca el să piardă ceva.
Cel ce aude glasurile ce nu se aud şi tâlcuieşte lucrurile ce nu se înţeleg, acela e poetul.
Pacea nu poate veni din dorinţa de pace, ci de la suprimarea instinctelor de război.
Om în adevăr bun e numai acela care ar fi putut fi rău şi n-a fost.
Numai limbile moarte au dicţionare neîntregi, şi totuşi complete şi definitive.
Judecă pe fiecare după câmpul în care vrea să-şi arate superioritatea.
Numai de unul singur ai de ce să te temi: de tine însuţi când te priveşti în faţă.
Energia măgarului se arată numai când nu vrea să se mişte din loc.
Energia măgarului se arată numai când nu vrea să se mişte din loc.
În măsură ce cresc păcatele cuiva, natura se îndură să-i întunece ochii.
Simţul de datorie e cea mai luminoasă dovadă de sănătate a unui suflet.

Timpul este aur pe care îl baţi cu efigia muncii tale.

Înţelepciunea vieţii e simplă: fă ca pe unde ai trecut tu să fie mai bine ca înainte.

Orice bunăvoinţă e o putere pe care numai prostul trufaş o poate respinge.

Când proştii strigă în jurul cuiva, fii sigur că trece un om cumsecade.

Când nu găseşti cuvântul, să fii sigur că gândul nu s-a limpezit încă.

Înţelepciunea vieţii e simplă: fă ca pe unde ai trecut tu să fie mai bine ca înainte.

Orice bunăvoinţă e o putere pe care numai prostul trufaş o poate respinge.

Când proştii strigă în jurul cuiva, fii sigur că trece un om cumsecade.

Dacă vezi că luna nu se coboară la tine, nu căuta o scară să te sui tu la dânsa.
Când nu găseşti cuvântul, să fii sigur că gândul nu s-a limpezit încă.

Câinele rău latră tot aşa de tare şi când are de apărat o ruină.
Numai încercând a face foarte bine poţi nimeri uneori binişor.

Mulţi nu citesc pe un scriitor ca să nu-şi schimbe părerea pe care o au despre dânsul.

Cei mai mulţi bătrâni nu ştiu să întrebuinţeze tinereţea ce le-a rămas.

Sunt oratori care stau cu totul goi sub mantia lor de elocvenţă.
Poate fi cineva mai antipatic decât virtutea care se uită în oglindă?
Nu pe râul între pajişti, ci pe ape singuratice şi amare, locuite de furtuni, se află măreţia.

Adevărul e pretutindeni, dar nu-l recunoaşte decât acela care-l caută.
E aşa de uşor să întorci ochii de la cineva, încât e o risipă de simţire să-l urăşti.
De multe ori taina cea mai mare nu umblă în mantie neagră.
Adevărul este ca apa rece care face rău doar dinţilor stricaţi.
Cei care cer prietenia fără a o da în schimb, sunt hoţi de suflete.
Cea mai mare licenţă poetică e a te crede un poet chiar când eşti.
Dracul a fost făcut negru pentru ca să nu-i mai poată fi ruşine.
În atâtea suflete reci, intimitatea arată netrebnicie: gheaţa topită se face noroi.
Un stat nu poate avea alte tendinţe decât ale societăţii pe care o reprezintă.
Amintirea suferinţelor tale păstreaz-o bine: e comoara cea mai scump plătită.
Gândul morţii să-ţi slujească în orice clipă pentru a înţelege preţul vieţii.
Soarele, a înfiat pământul, pe atunci, orfan...
Vârsta este copilul înfiat al timpului.
Tot ce-ţi doreşti sunt ravagiile în viaţa ta şi-n a altora doar pentru a te simţi viu. Abnegaţia pentru suferinţă evidenţiaza liniştea ca fiind potrivnică trăirilor şi implicit vieţii. Odininoară mi-am dorit binele, acum provoc răul pentru resuscitare şi adopţie.
Viaţa fiind un dar, nu-l da îndărăt decât cu toată cuviinţa şi cu o deplină recunoştinţă.
În ordinea fizică nu e ca în cea morală: simţi mai mult durerile pe care le aştepţi.