Inteligenţa fără caracter este viaţă fără adevăr.
Fericirea este cel mai atacat capriciu omenesc.
Iubirea adevărată are rădăcinile în eternitate.
Ferice de cei care ne pansează sufletele rănite!
Când nu avem limite vom simţi gustul dezamăgirii.
Inteligenţa fără caracter este viaţă fără adevăr.
Viaţa este o aglomerare de stări, forme şi culori.
Nimeni nu m-a pălmuit mai mult decât conştiinţa mea.
Libertatea dezvăluie adevăratul caracter al unui popor.
Femeile fără bijuterii sunt frumoase ca cerul fără stele.
Libertatea este cea mai sinceră probă a caracterului uman.
Prietenele care nu m-au dezamăgit niciodată au fost florile.
Pe ruinele timpului, amprentele amintirilor sunt nemuritoare.
Toiagul credinţei adevărate sprijină povara oricărui handicap.
Ferice de cei care nu a fost atinşi încă de epidemia prostiei.
Trăiesc să fac ceva pentru voi. Dorm, pentru a visa versuri noi.
Nimic nu este mai pervers pe lume decât vinovaţii fără remuşcări.
Cultura este hrana spiritului omenesc, ce tinde spre desăvârşire.
Cine iubeşte Natura, îşi preţuieşte sănătatea şi tinereţea spirituală.
Copiii sunt bucuriile părinţilor, când aceştia nu le moştenesc viciile.
Ura este sora vitregă a iubirii; dacă o tolerăm, trebuie să o educăm...
Mai devreme, sau mai târziu, bumerangul faptelor noastre se va întoarce.
Îmbată-te zilnic cu licoarea înţelepciunii dacă vrei să trăieşti frumos.
Fericirea este cea mai strălucitoare stea din constelaţia înţelepciunii.
Zidurile înţelepciunii se ridică din cărţi citite şi fapte experimentate!
Nici o libertate pământeană nu este mai mare ca cea a gândurilor omeneşti.
După muzica preferată înţelegem gradul de cultură al omului care o ascultă.
Dacă nu ne-am lovi cu capul de extremele vieţii, nu am vedea calea de mijloc.
- Credinţa este ghidul înţelepciunii, niciodată saturat de dovezi şi fapte bune.
- Poeziile sunt nuduri sufleteşti care defilează pe podiumul criticilor.
- Violenţa este răutatea genetică neînţărcată la timpul potrivit.
- Insomnia este spinul şi suspinul sufletului.
- Baletul este arta educată a corpului omenesc, de-a se mişca sublim!
- Timpul este dirijor în orchestra universului.
- Trandafirii sunt florile iubirilor neînspinate.
- Realitatea este o dramă îmbrăcată cu umor de carnaval. Florile de colţ, pe braţele stâncilor, monumente vii.
Florile iubirii adevărate tămăduiesc orice boală, iar lipsa lor îndoliază sufletul.
Rănile inimii se vindecă cu timpul, dar rămân vizibile cicatricele caracterului lor.
În lume sunt multe handicapuri, dar cel mai rău dintre toate, este răutatea oamenilor.
Spălând cu pletele sufletului picioarele credinţei, vom păşi în viaţă mult mai fericiţi.
Pentru a avea bun simţ, nu ai nevoie de studii superioare, ci de cei şapte ani de acasă.
Sunt oameni care caută talente şi oameni egoişti care le îngroapă ca să nu fie concuraţi.
Viaţa este ca un dans, cu cât il stăpâneşti mai bine, paşii lui işi vor arăta frumuseţea şi eleganţa.
Frumoase şi zgomotoase sunt frământările tinereţii, dar minunat de creativă este deseori liniştea singurătăţii.
Viaţa este un tezaur de fapte şi amintiri, pentru care trebuie să avem numai scopuri nobile, dacă vrem să fim fericiţi.
Sinceritatea este o modă veche, cerută de prezent, adorată de viitor şi călcată în picioare de cei ce se cred nemuritori.
În viaţă nu contează neapărat, cantitatea sau valoarea lucrurilor obţinute, ci felul în care ştii să te bucuri pentru ele.
Fiecare Mozart al intelectualităţii, al muzicii şi al artelor frumoase a avut şi va avea în jurul lui cel puţin un Salieri.
Dacă extragem zilnic, din filonul Înţelepciunii nemuritoare, sfaturi tonice de viaţă, coloana fericirii noastre va fi mult mai solidă.
Toţi suntem actori grăbiţi, în clepsidra timpului, dar unici, în felul de a fi, prin tot ce lăsăm în urma noastră, la fel ca amprentele mâinilor.
Paradisul nu este neaparat locul pe care în visele noastre minunat îl găsim,
Este pământul pe care trăind fericiţi, sufleteşte, mult mai curaţi ne simţim.
O, lume frumoasă, plină de daruri divine, ce mult ai avea de trăit, dacă cumpătarea firii omeneşti s-ar trezi senină ca soarele diminetii, cu speranţe aurii spre infinit.
Roata vieţii, roata sorţii se întoarce în altă soartă...
Cum se întorc stelele-n ceruri, roată, roată,
Spre renaşteri minunate sau nimicuri câteodată,
Răul fără rău se iartă.
Muzica apropie depărtările.
Muzica este legătura de chei fermecate, cu care se deschid uşile universului sufletesc.
Muzica este hrana spiritelor înalte, înfometate de măreţia sunetelor divine ale universului înconjurător.
Muzica bună este religia sufletelor sensibile.
Muzica este pulsul divin al universului emoţional.
Nu poţi fi poet...
Nu poţi fi poet, până nu pândeşti primele suliţe ale razelor de soare, răsărind din culcuşul orizontului, inundând gratuit cărările spiritului omenesc şi pe cele ale pământului roditor, ca o sfântă binecuvântare matinală.
Nu poţi fi poet, până nu vezi cum creşte firul ierbii sub roua dimineţii sau deşteptarea ciripitorilor din frunzişurile verzi şi crude, purtând cu ele trilurile libertăţii spre marea cerului primitoare de frumos.
Nu poţi fi poet, până nu întâmpini valsul capricios al vântului pe mare, printre miresmele florilor de câmp, pe alei cu trandafiri înfloriţi sau lângă perdelele ferestrelor deschise, pentru a invita imunitatea naturii să-ţi intre în casă sau să-ţi însoţească bucuria întâlnirii, fredonând o melodie.
Nu poţi fi poet, până nu asculţi cascadele picăturilor de ploaie, căzând peste tăcerea amintirilor sau pe faţa omului îndrăgostit, care le-ar gusta la nesfârşit jocul ud, adunat în podul palmelor calde de melancolie sau fericire.
Nu poţi fi poet, până nu înţelegi plânsul iedului flămând urcând crestele munţilor după ţâţa caprei, până nu rămâi uimit cum îngenunchează stânca sub copitele sprintene ale ţapilor furioşi sau până nu surprinzi bucuria din privirile drăgăstoase ale copiilor, faţă de tot ce le este lor drag.
Nu poţi fi poet, până nu săruţi cu privirea iscoditoare clarul lunii pline, enigmatică în nopţile liniştite de iubire, până nu culegi buchete de stele din simfonia zodiacului ceresc sau până nu guşti amprentele sării de pe buzele iubitului, iubitei, ieşit din valurile mării.
Nu poţi fi poet, până nu-ţi laşi amprenta îngerească a trupului tău pe o plapumă de mărgăritare înzăpezite, în joc ca de copii, până nu dai mâna cu cerul de pe crestele munţilor inhalând aerul rece şi curat, plăcut spiritului înălţător şi până nu sfidezi ecourile munţilor lor cu cele ale fericirii tale.
Nu poţi fi poet, până nu înfrunţi gerul despărţirii de cineva drag şi până nu înveţi, că toate frământările vieţii, bune sau rele sunt daruri necesare şlefuirii tale spirituale, spre liniştirea sufletului împovărat de păcate, cu voie sau fără voie.
Nu poţi fi poet, până nu eşti cinstit faţă de semenii tăi, aşa cum ai vrea să fie ei faţă de tine şi până nu îi ajuţi să îşi corecteze defectele sau până nu le binecuvântezi altruismul voluntar, în funcţie de necesitate şi împrejurări.
Nu poţi fi poet, până nu iubeşti, dăruieşti sau eşti om, în adevăratul sens al cuvântului!
Poeziile sunt florile câmpului sufletesc parfumate de intensitatea simţirii.
Ce minunat ar fi stăpânul, dacă şi-ar întrece câinele în credinţă şi prietenie.
Rucsacul iubirii e plin de zbucium dureros, dar merită cărat în spate toată viaţa.
Realitatea este o dramă îmbrăcată cu umor de carnaval.
Curiozitatea este boala "urechilor" ascuţite.
Perlele negre ale tinereţii sunt mătănii la gâtul bătrâneţii.
Mai bine doctor în meserii mici, decât felcer în meserii alese.
Iubire, tu eşti cea mai scumpă stea din constelaţia fericirii pământene.
Gândim, după cât citim.